Pe una dintre cele mai frumoase şi cosmopolite străzi din Bucureştu, Kiseleff, întâlnim clădiri, palate şi un mix de stiluri arhitecturale, între care cel neoromânesc este cel mai bine reprezentat.
De altfel aici se află şi Casa Doina, considerată una dintre primele clădiri în acest stil de la noi, capodopera lui Ion Mincu, în orice caz probabil cea mai frumoasă şi reprezentativă.
Deasemenea tot pe aceast Bulevard găsim şi Muzeul Ţăranului Român, o clădire monumentală, tot în stil neoromânesc dar diferită, cu cărămidă aparentă şi influenţe ale palatelor brâncoveneşti.
Puţine case în stil italienesc se găsesc în Bucureşti. Una dintre cele mai importante, este, fără îndoială, chiar pe Bulevardul Kiseleff.
Este vorba despre clădirea situată la intersecţia dintre bulevard şi strada Arh. Ion Mincu. Unii îşi ai aduc aminte de această clădire, inclusiv frumosul său interior, funcţionând peste 10 ani ca muzeu în timpul comunismului – Muzeul Avakian. Acum, Palatul Woronieţky este părăsit de peste 10 ani iar noii proprietari vor să îl demoleze.
Nostalgia caselor de altădată
Este meritul Magdei Antoniu de la ziarul România liberă care, dezvoltând în această publicaţie rubrica “Nostalgia caselor de altădată” a relevant multe dintre casele cu poveste, între care şi acesastă clădire, în urma unei documentări meticuloase. Desigur nu numai ea a scris despre Palatul Woronieţka, căci sub acest nume este cunoscută clădirea. În urmă cu aproape 20 de ani ,mai mulţi jurnaliştii au scris despre Palatul Woronieţka care urma să fie demolat pentru a se construi în loc un bloc înalt. Deşi nu este declarată monument istoric, potrivit Primariei Capitalei, clădirea aparţine zonei protejate numărul 12, care se intinde de la Piaţa Victoriei până la Piaţa Aviatorilor.
Prin gradul său relativ bun de conservare şi calitatea excelentă a materialelor folosite la construcţia sa, un eventual cumpărător nu ar trebui să investească foarte mult în renovare sau consolidare. Însă noii proprietari au alt plan şi, în aceste condiţii palatul stă de ani buni nefolosit degradându-se constant. Iată de ce am considerat că este bine să readucem în atenţie această clădire specială, să tragem din nou un semnal de alarmă, poate se va găsi totuşi o soluţie pentru renovarea sa precum şi un proiect pentru a-l pune în funcţiune.
Ca orice clădire veche de valoare, patina timpului aduce un plus de nobleţe şi în cazul Palatului Woronieţka, Totuşi este posibil să apară neajunsuri în zonele funcţionale. Dar de ani buni nu se întîmplă nimic. O magazie-depozit nouă, modernă, de plastic, plasată în curtea palatului, vrea să dea impresia că totuşi ceva se întâmplă. Dar aceasta este închisă cu lacăt, este doar o manevră şmecherească, iar magazia se află într-un contrast oribil cu frumoasa clădire veche.
Vegetaţia abundentă, crescută aiurea în apropiere şi care lasă doar o parte din palat să se vadă îi dă un aer de mister, în timp ce statuia Regelui Mihai plasată chiar lângă gardul palatului îi sporeşte statutul nobiliar.
O istorie vrednică de un roman
În 1940, Adina, fostă văduvă a lui Take Ionescu, recăsătorită cu prinţul polonez Jan Korzbut Woronieţky, vinde casa fostului soţ de lângă blocul Leonida, contruit recent şi care “îi lua soarele”. Apelează la arhitectul Alexandru Zaharia, la mare modă în lumea aristocratică bucureşteană.
Pe terenul din strada Arh. Ion Mincu, colt cu bdul Kiseleff, ridică o clădire în stil iitalian, o copie a unui palatino din Florenţa, dar şi replica a construcţiei din fundul curţii lui Take Ionescu. Nepotul proprietarei afirmă că imobilul a fost terminat în doar câteva luni, datorită unei echipe de meşteri italieni.
Casa a fost naţionalizată iar proprietarii de drept au locuit ca şi chiriaşi în bucătărie şii oficiu. Prinţesa a trăit 84 de ani, până în 1975. În anul 1974, în clădire a fost amenajat Muzeul Avakian. În încăperile de la etaj şi mansardă au locuit câţiva ani familia Avakian şi sora acestuia. În decursul timpului, chiriaşi temporary au fost şi scriitorul Vladimir Mircolin, Eugen Jebeleanu şi un ofiţer de Securitate care i+a transformat viaţa prinţesei într-un calvar. Între 1975-1978 vila a adăpostit colecţia fraţilor Beatrice şi Hrandt Avakian alcătuită din obiecte de artă orientală, picturi pe mătase şi figurine din fildeş provenite din Japonia, statuete din India, Tibet, ţările arabe, piese de orfevrerie lucrate de meşteri din Sibiu, din Anglia sau Franţa, dar şi o serie de tablouri ale unor artişti ca Grigorescu, Pallady, Steriadi sau Petraşcu. În 1977, după cutremur, din ordinul Elenei Ceau;escu, toate muzeele colecţionarilor au fost desfiinţate, fiind mutate în Muzeul Colecţiilor de Artă. În 1978, clădirea a primit alte destinaţii. Într-un timp funcţiona acolo o agenţie comercială a ambasadei URSS, spune profesorul Pippidi, într-un articol din Dilema Veche. Între 1994-2003 a fost redevenit sediul colecţiei Avakian. Moştenitorii prinţesei Woronieţka au reuşit să obţină clădirea după un răsunător process la Strassbourg care a durat 10 ani.
Arhitectura
Planul architectural al Palatlui Woronieţka poartă semnatura arhitectului Alexandru Zaharia, iar clădirea s-a făcut prin antrepriza inginerului I. Kivonu Clădirea este retrasă de la stradă, palatul fostei prinţese are o formă de L, parter, etaj și mansardă acoperite cu olane, structura fiind din zidărie și beton armat. Volumetria este simplă, iar imaginea faţadelor este asigurată de cele 8 deschideri ale coloanelor laterale şi a celor 5 frontale.
Coloanele veneţiene ce sprijină arcade bogat decorate cu decoraţiuni sculptate oferă armonie ambelor faţade ale parterului.
Intrarea principală este flancată de două coloane greceşti, iar pe frontal de deasupra ușii încă se află blazonul familiei princiare Woroniecki care reprezintă victoria creştinismului asuora islamismului.
Elementele decorative sunt sobre şi cu distincţie, împodobite de motive vegetale sculpate deasupra arcelor și ferestrelor sau executate din mulaje de mortar aplicat. Feroneria uşilor și ferestrelor este deasemenea sobră şi elegant[ă. Acoperișul este cu ţigle cu aspect mediteranean (olane).
Organizare
La parter zona oficială pentru primiri era mare, cu un hol amplu şi o scară monumentală, o sufragerie şi un living-room care dă spre o curte interioară – patio, cu fântână. Bucătăria, cu oficiu avea intrare separată. Etajul era împărţit în două dormitoare, un dressing-room, două băi, o galerie, şi două saloane mai mici. La mansardă era spălătoria, o baie, patru camere ale servitorilor şi un apartament spre Kiseleff.
Interioarele
Neavând acces la interiorul palatului, ne amintim vag de acesta când clădirea funcţiona ca muzeu, Însă reporterul Mircea Nasta are memoria interiorului când acesta era locuit şi încă în amenajarea familiei de nobili proprietari. Iată şi ce îşi aminteşte Mircea Nasta care a obţinut un interviu de la proprietara casei::
“Vila Woroniecki avea pereţii placaţi cu imitaţie de piatră, însă cele două şeminee, din salon şi din hol, erau din travertin, lucrate de meşteri italieni. Tablouri şi tapiserii Aubusson acopereau pereţii salonului cu câteva mobile stil, canapele şi fotolii comode. Acestea erau îmbrăcate în cretoane şi brocard roşu, a căror patină era minunată. În sufrageria mai degrabă intima decât de dimensiuni mari, o masă de piatră şi două console din piatră reprezentau mobilierul, în rest scaune. Pe console se punea multă argintărie. Masa era frumos ornamentată cu o piesă, gen tavă. Deşi masa era din piatră dădea o impresie bogată, fiind plasate pe ea păsări din argint, iar în mijloc un pocal de argint, dăruit lui Take Ionescu, de Lloyd George, prim-ministru al Marii Britanii. Colţul preferat al stăpânei casei se aseamăna unui mic budoir, unde era o mare canapea-divan acoperită în creton, scaune joase, o măsuţă de asemenea joasă acoperită de bibelouri şi mai ales fotografii..Grădina era simplu amenajată, cu dale, iar în mijloc gazon, vas de la Ruffer, cu muşcate roşii, o bancă italienească, de piatră, iar pe colţ fântâna desenată de conte”.
Foto: Ion Diamandi