PHOENIX 60 – Fie să renască!

Este aproape incredibil, 60 de ani! Numai Rolling poate să-i concureze. Şi ce drum, ce poveste!

Filmul “PHOENIX – povestea”

Evenimentul a fost marcat de lansarea filmului “PHOENIX – povestea” în realizarea tînărului cineast Cristian Radu Nema, Doctor Magna Cum Laude în Cinematografie și Media. De altfel, cunoscutul fotograf este producător, cameraman, scenarist. În plus este singurul fotograf român acreditat pe Covorul Roșu la Festivalul de Film de la Cannes, începând cu anul 2009.

Cristian Radu Nema şi-a asumat astfel sarcina deloc facilă de a realiza o trecere în revistă a parcursului celei mai titrate trupe rock din ţară, un brand 100% românesc prin stilul muzical original pe care îl propune, contemporan dar trăgându-şi forţa şi energia din adânci esenţe etnice. Sub forma unui aşa-zis documentar, realizatorul reuşeşte să transmită puterea  destinului asumat prin numele trupei, acela de renaştere.

Astfel, lansat într-un moment foarte prielnic, filmul apare ca un adevărat mesaj pentru ţară iar transmiterea acestuia se face la un moment dat în cuprinsul filmului chiar prin glasul celui care a dus tot timpul stindardul Phoenix: Nicu Covaci. Este vorba despre puterea de a depăşi orice obstacol, păstrarea valorilor fundamentale şi a frumoaselor noastre tradiţii, tăria de character. Pământul, pădurea, munţii, obiceiurile sunt sacre, oamenii sunt trecători dar valorile fundamentale se pot transmite. “Tot ce am făcut a fost ca să avem şi noi o coloană vertebrală dreaptă”, zice Nicu Covaci iar realizatorul filmului spune: “trupa a renăscut de fiecare dată din propria cenuşă, iar povestea fenomenului Phoenix nu are nici început şi nici sfârşit”.

Evenimentul de sărbătorire şi premiera de gală a filmului a avut loc duminică, în faţa unei audienţe entuziaste care a umplut Sala Palatului.

Spuneam că filmul este prezentat drept unul documentar şi conţine imagini de arhivă unice, unele dintre eleniciodată prezentate public sau încorporate în alte materiale video. Povestea începe încă atunci când, încă de pe băncile liceului din Timişoara, câţiva copii, “răi”, după cum spune Nicu Covaci, înfiinţează o trupă, având numele Sfinţii. Îşi aleg ca model formaţia The Rolling Stones.

Revedem apoi trupa Phoenix, în diverse ipostaze: pe acoperişul tramvaiului (în Timişoara a fost primul tramvai electric din ţară) cu marele hit Vremurile dar şi în celebrul film Canarul. Regăsim apoi trupa cu un sound propriu, lansând un stil nou şi original: etno rock. Filmul are ritm şi tensiune. Are şi personaje: sunt chiar membri formaţiei, actori cu personalitate puternică care intervin în film cu diverse replici. De aceea, consider că filmul este artistic aşa cum a fost celebrul film Ultimul vals, al lui Scorsese, realizat tot cu membri unei formaţii rock.

Revenind la PHOENIX – povestea. Am ascultat de nenumărate ori Cantofabule, probabil cel mai bun album produs la noi, având în faţă doar (e adevărat) splendida copertă. Audiţia din film, însoţită de imagini scenografice, a fost o reală încântare.

Ajungem şi la momentul dramatic al fugii din ţară, unde formaţia fusese pusă la index, la încercările din Germania dar şi la destrămarea trupei.

Aşa cum îi spune numele, trupa reînvie după Revoluţie şi concertele din Bucureşti şi Timişoara atrag zeci de mii de spectatori. Apoi noile căutări, noi formule, transmiterea spiritului trupei către noua generaţie de muzicieni. Frumosul final surprinde fondatorii trupei în aceleaşi locuri de pe coamele munţilor ca în urmă cu peste jumătate de secol-

Faţă în faţă cu monştri sacri

Spectatorii au avut parte de o întâlnire emoţionantă căci la deschiderea serii, alături de Nicu Covaci s-a prezentat fiţosul Moni Bordeianu (venit special din Statele Unite, din păcate acum în baston) şi Valeriu Sepi (omul cu capra), fondatori ai trupei. Lor li s-a alăturat bateristul Costin Petrescu şi, în această formulă, au interpretat două dintre primele hituri ale trupei. O adevărată nostalgie, la care sala a reacţionat din plin.

La terminarea filmului, pe scenă au fost invitaţi şi alte personalităţi din componenţa formaţiei şi care au contribuit din plin la succesele acesteia : Mircea Baniciu, Mani Neumann. A urmat un dialog spumos cu realizatorul filmuluişi cuvinte pline de duh:

“Când m-am întors  în ţară, cei care au vrut să mă bage în puşcărie mă îmbrăţişau. Pentru ei am scris şi am compus “Timpul vostru a trecut, la umbra marelui URS(S)”, a spus Nicu Covaci. Timpul celor de la Phoenix nu a trecut, însă, de fel. Ba dimpotrivă!. Nicu Covaci caută noi formule pentru trupă şi promovează talente din noile generaţii, în acelaşi timp pictează (expoziţia cu tablourile sale a putut fi vizionată chiar în holul Sălii Palatului cu ocazia acestui eveniment), Josef Kappl are numeroase proiecte personale, Costin Petrescu pregăteşte lansarea celei de a doua sa carte după succesul primeia, “Între Phoenix şi Le Corbusier”, Valeriu Sepi s-a întors din Singapore după 25 de ani şi are o intensă activitate artistică în domeniul picturii.

Mai multe piese clasice Transsylvania Phoenix, într-o formulă de trupă cu numeroşi tineri, a ridicat întreaga asistenţă în picioare iar formaţia a fost îndelung ovaţionată.

“Dacă Phoenix ar fi fost lăsat să se dezvolte în ţară pe linia stilului etno rock, în mod sigur ar fi ajuns una dintre celebrele trupe la nivel mondial. Aceasta deoarece membri formaţiei erau excepţional de talentaţi, dotaţi şi ambiţioşi iar, pe de altă parte, datorită bogăţiei şi autenticităţii foclorului românesc”, a spus Costin Petrescu.

O vorbă de duh a lui Valeriu Sepi: “Eu am crescut la ţară, în spatele butoiului. Nu contează de câte ori cazi, spunea bunicul meu. Important este să nu spargi sticla”.

Foto: Ion Diamandi (de la eveniment şi din film)