Aleea Alexandru, vile somptuoase, case istorice, blocuri moderne

Parcelările din nordul Bucureştiului fac parte din cele de început realizate în primul deceniu al secolului trecut, la marginea oraşului de atunci, în apropierea Grădinii Kiseleff. Momentul realizării grădinii publice din iniţiativa generalului Kiseleff reprezintă un pas important în definirea caracterului zonei, stabilind totodată un standard la care se vor raporta viitoarele intervenţii.

Încercările administraţiei de a realiza un nucleu reprezentativ pentru oraş se materializează prin proiecte de anvergură care pun în discuţie configurarea unei pieţe ample, trasarea unor “bulevarde”, realizarea unor construcţii solide în acord cu noile principii urbanistice şi arhitecturale pe care societatea bucureşteană începe să le cunoască. În perioada Regulamentului Organic şi apoi se pune în discuţie amenajarea unor grădini de “modă evropenească” pentru “preumblarea” orăşenilor.

Parcelarea Filipescu – scurt istoric

Terenul cunoscut ca parcelarea Filipescu are o istorie deosebită. De-a lungul veacului al XIX-lea aici îşi are reşedinţa de vară familia Filipescu, al cărei ultim urmaş hotărăşte, în primul deceniu al secolului următor, transformarea moşiei într-un cartier de vile asemenea unor modele prezente în oraşele europene. Parcelarea s-a realizat pe terenurile familiei ce va da numele parcelării şi un timp al cartierului. Planul de ansamblu se baza pe o compoziţie elegantă cu parcele generoase, care au permis rezolvări arhitecturale deosebite. Această situaţie a fost susţinută de reguli stricte, beneficiari potenţi financiar şi arhitecţi de primă mărime.

Parcelarea a rezultat din divizarea proprietăţii lui Al. Filipescu; proiectul a fost elaborat în anul 1912 de arhitectul belgian O. van Rysselbergher şi corelat cu noul prospect al Şoselei Jianu (stabilit prin 1910) şi cu parcelarea Blanc, realizată la sfârşitul secolului al XIX-lea. Delimitarea parcelării era: zona delimitată de str. Rabat, str. Atena, Aleea Alexandru şi parcelele (proprietăţ]ile) exterioare acestor străzi, Bd. Aviatorilor şi includea porţiunile străzilor Tirana, Aleea Modrogan, Aleea Zoe şi strada Venezuela.

Clădirile din Parcul Filipescu

Autoritatea locală a solicitat ca proprietarul să planteze sute de copaci, să asigure iluminatul aleilor şi spaţiu suficient pentru aceste străzile din perimetru, de 12 m lăţime pentru cele interioare şi 14 m lăţime pentru cele exterioare. Imobilele care urmau să fie ridicate aici trebuia să fie izolate şi aflate la o distanţă de cel puţin patru metri faţă de stradă. Nici înălţimea nu a fost lăsată la întâmplare, ci au fost aplicate regulile din zona centrală, care nu puteau fi mai mici de 7 şi mai mari de 14 m, până la cornişa principală. (sursa: Oana Marinache, în lucrarea “Parcul Filipescu – 100 de ani de arhitectură românească”).

Suprafeţele mari ale parcelelor (între 500-1350 mp), ca şi proporţiile terenurilor au permis relizarea unor planimetrii ample ale clădirilor (vile şi, mai târziu, mici imobile de raport), corespunzătoare standardului ridicat al locuirii, beneficiind şi de spaţiile relativ mari ale curţilor.

Arhitectură şi stil de viaţă

Cartierul afereant vechii parcelării Filipescu a fost edificat în principal în perioada interbelică, fiind locul preferat de burghezia înstărită după Primul Război Mondial care dorea şi proiecte moderne de case. Practic toate casele de aici au în spate şi o istorie, de multe ori tulburată. Mulţi oameni importanţi şi personalităţi şi-au construit aici case. Multe au fost apoi naţionalizate şi în ele s-au mutat potentaţii vremurilor comuniste.

Poate şi de aceea cartierul a fost ferit de furia sistematizărilor şi demolărilor care a afectat mare parte din Capitală. Apoi unele case au fost retrocedate, altele au fost cumpărate de chiriaşi. Multe au fost şi consolidate şi  renovate dar au fost şi sunt şi demolări. În zonă, terenul este cel mai scump din ţară iar dezvoltatorii imobiliari, dornici de profit mare, vor să construiască cât de mult se poate pe verticală, eventual imobile de birouri.

“În ciuda faptului că întregul ansamblu este zonă protejată, în prezent multe vile din cartier sunt afectate de cele mai păguboase proiecte de transformare sau chiar schimbare cu totul a destinației originare” spune  istoricul de artă Oana Marinache de la Asociaţia Istoria Artei.

Caracteristic arhitecturii caselor din acest cartier este totalul eclectism care, însă, în mod surprinzător, conduce către un aspect echilibrat. Casele în diverse stiluri nu sunt nicidecum în disonanţă, ba chiar par că se potenţează între ele. Este interesant şi faptul că eclectismul nu se manifestă numai între clădirile din acest cartier ci şi în ceea ce priveşte fiecare casă.

Astfel de multe ori este dificil de încadrat o anumită casă într-un stil anume. De aceea, deseori se recurge la expresia “cu influenţe” sau “având elemente” aparţinând de un stil. Pe de altă parte, caracteristica eclectică demonstrază şi spiritul liber al românilor cărora nu le este specifică repetitivitatea. Într-o anumită proporţie această caracteristică s-a menţinut şi în zilele noastre. Aceasta în ciuda industrializării construcţiei de case, cele tip fiind realizate mult mai eficient.

Printre diferitele stiluri de case care se întâlnesc aici se pot enumera: neoromânesc, clasic şi neoclasic, case în stil Art Nouveau, vile moderne, chiar şi case tip chalet, case stil Tudor sau cu influenţe italieneşti, case cu accente maure sau chiar cu accente baroce şi rococo, clădiri Art Deco dar şi mici blocuri cochete noi sau clădiri de birouri.

 Revoluţia din arhitectură prin care s-a trecut de la feresrele mari pe verticală la cele panoramice nu aduce nici un prejudiciu estetic. La fel ca şi alternanţa dintre abrubtele acoperişuri din ţigle ceramice şi cele drepte, franţuzeşti, din tablă bătută.

Se disting şi vile noi, în stil modern, al cărui debut în zonă este în mod excepţional deschis de Hoaria Creangă.

Piaţetele cochete precun şi copacii, între care cei mai mulţi sunt tei, adaugă un aer romantic şi liniştit.

Deseori gardurile de zid sunt de înălţime foarte mică. Astfel se lasă la vedere frumuseţi şi detalii de arhitectură precum şi florile şi copacii din micile grădini din faţa caselor, cum este cazul magnoliilor, care se găsesc în număr mare în cartier.

Statistic, cele mai multe case de aici sunt în stil neoclasic, denumit şi stilul revoluţiei burgheze. Acest stil este caracterizat prin bun gust, echilibru, simplitate, sobrietate şi unitate. Toate acestea imprimă clădirilor, grădinilor şi interioarelor o senzaţie de linişte în ciuda faptului că sunt impozante.

Zidurile sunt masive, solide, cu caracter monumental, faţadele echilibrate, proporţionate şi decorate eventual după modele şi canoane antice clasice. Se folosesc foarte mult liniile drepte, muchiile fiind paralele sau perpendiculare cu pământul. Ornamentele sunt simple dar frumos executate.

Clădirile au fost proiectate de arhitecţi de primă mărime, cum sunt Horia Creangă, Duiliu Marcu, Petre Antonescu, Gheorghe Simotta, Paul Smărăndescu, Cristofi Cerchez, Statie Ciortan, Paul Emil Mioclescu, Elie Wiesel, Dimitrie Hârjeu, Roger Balomey, Jean Monda, ing. Emil Prager, Richard Bordenache, Ion Boceanu, Mircea Cherembach, etc. Conform OAR, arhitectul Gheorghe Simotta a realizat cele mai multe proiecte (7) în parcelarea Filipescu. Unele dintre casele din fostul Parc Filipescu poartă încă numele celor care le-au costruit – Filipescu, Ion Manu, Dulberg, Cantacuzino, Oteteleşanu. Unele dintre aceste clădiri sunt clasate ca monumente de arhitectură.

Interioarele, de la rafinament clasic la eleganţă contemporană

La interior încăperile sunt mari, echilibrate, bine luminate, toate acestea oferind impresia de stabilitate. Înălţimea este apreciabilă şi se situează la aproximativ 3,5m dar poate atinge şi 4m. 

Finisajele sunt excepţionale, deseori întâlnindu-se stucaturi, arcade minunat lucrate, tâmplărie masivă din lemn, uşi încasetate, parchet de stejar precum şi lambrisări elegante. Nu de puţine ori apar şemineele din marmură, simbol al bunăstării occidentale.

Finisajele şi decoraţiile corespund stilului în care se încadrează casa. De cele mai multe ori se poate astfel vorbi despre unitatea stilului. Împărţirea este frumos gândită, desigur în funcţie de stilul de viaţă specific perioadei de construcţie.

În cele mai multe cazuri, la parter este plasată sufrageria, diningul, bucătăria precum şi salonul de retragere. În funcţie de mărimea casei pot fi mai multe salonaşe. Bucătăria este închisă dar între încăperi este o mare fluiditate datorită glaswandurilor cu cristale. Scara interioară din stejar urcă din lateral la etaj, unde sunt plasate dormitoarele, cabinetul şi baia.

Aleea Alexandru

Conform Dicţionarului explicative al limbii române, “alee” este drum într-un parc, într-o grădină etc. așternut cu nisip sau cu prundiș și mărginit de arbori sau de flori iar “stradă” este drum (pavat sau asfaltat) în interiorul unei localități, de-a lungul căruia se înșiră, de o parte și de alta, trotuarele și casele.

Aleea Alexandru este o arteră din parcelarea Filipescu şi aparţinând actualmente de cartierul aşa-numit Capitale. Porneşte din Bulevardul Aviatorilor, face o buclă şi se reîntoarce pe acelaşi bulevard câţiva zeci de metri mai sus, întregul traseu neatingând un kilometru. Dar de ce alee şi nu stradă?  Conform Dicţionarului explicative al limbii române, “alee” este drum într-un parc, într-o grădină etc. așternut cu nisip sau cu prundiș și mărginit de arbori sau de flori iar “stradă” este drum (pavat sau asfaltat) în interiorul unei localități, de-a lungul căruia se înșiră, de o parte și de alta, trotuarele și casele. Să nu uităm însă că aici a fost Parcul Filipescu şi astfel în apropiere mai sunt şi alte artere care poartă denumirea de alei şi nu străzi: Elisa Filipescu, Zoe sau Modrogan.

Poate că superbe străzi din Parcul Filipescu ca: Paris, Londra, Roma sau alte artere istorice celebre ca Bulevardul Kiseleff, Dacia sau Calea Victoriei să fie mai apreciate. Consider însă că Aleea Alexandru este cea mai “titrată”dintre toate. Aici practic toate imobilele sunt splendide şi în bune condiţiuni. Pe o lungime relativ mică  se regăsesc între cele 40 şi ceva de clădiri nu mai puţin de 5 ambasade (Bulgaria, Polonia, Qatar, Moldova, India), un palat, un minister, două clădiri care adăpostesc institute culturale, case istorice cu excepţională valoare arhitecturală.

Case şi clădiri importante

O plimbare pe Aleea Alexandru  este o adevărată plăcere şi oferă posibilitatea trecerii în revistă a unor clădiri şi imobile cu statut special identificate de Ordinul Arhitecţilor din Bucureşti.

Chiar la primul număr al străzii se află casa Manu, cunoscută sub numele de Palatul Auschnitt. A fost construită de fiul generalului Gheorghe Manu, avocatul Iancu Manu, având ca model Hotelul Biron din Paris, construit în anii 1727 – 1732 şi care găzduieşte astăzi Muzeul Rodin

.

Concepţia de ansamblu, arhitectura propusă, finisajele de înaltă calitate au făcut ca, de-a lungul timpului, aici să locuiască diverse personalităţi. În anul 1949 palatul a fost naţionalizat şi a devenit locuinţa primului ministru  Petru Groza, până în anul 1958. După Revoluţie, moştenitorii lui Max Auschnitt, ultimul proprietar, revendică imobilul, îl obţin şi îl vând în anul 2006 lui Gigi Becali.

Reşedinţa familiei Popovici a fost proiectată de arhitectul Mircea Cherembach (Aleea Alexandru nr. 2).

Casa de la nr.7 a aparţinut lui Haralamb Fundăţianu, arhitect Paul Smărăndescu

Casa de la nr. 12 a fost realizată după planurile arhitectului Horia Creangă, în 1932 şi a aparţinut inginerului A. Bunescu.

Casa Elisabetei Cantacuzino – o clădire foarte modernă construită în anul 1934, arhitect Horia Creangă (Aleea Alexandru nr.15).

Construcţia  realizată în 1945 pentru sediul C.C. al P.C.R., acum adăpostind Ministerul Afacerilor Externe. Planurile au fost realizate de arhitecţii Dorian Hardt, Harry Stern, Ignace Şerban.

Casa de la nr.36  a fost proiectată de arhitectul Gheorghe Simotta şi executată de antrepriza fraţilor Belli.

Casa proiectată de I&T Niga este acum sediul Ambasadei Republicii Moldova.

Clădirea în care funcţionează astăzi Institutul Cultural Român a fost proiectată de arhitectul Petre Antonescu, discipol al lui Ion Mincu şi autorul a numeroase construcţii de referinţă. În 1926, Nicolae Malaxa primea din partea Primăriei Oraşului Bucureşti autorizaţia de a extinde clădirea de douăzeci de încăperi începută pe acest teren, cu un adaos format din pivniţă şi parter, după planuri realizate de arhitecta Maria Irineu.

În anul 1937 industriaşul îşi mărea proprietatea cu o porţiune de teren cumpărată în vecinătate, pe care a continuat să extindă clădirea, adăugând o aripă nouă, cu garaj şi nouă camere pentru servitori, proiectate de arhitectul Richard Bordenache care a contribuit şi la aspectul interior al clădirii.

Sediul Institutului Italian de Cultură, o clădire modernă, cubistă, a fost iniţial casa lui Evy Lempart, care a apelat la serviciile lui Alexandru Zachary. Bibliografia de specialitate atribuie casa lui Tiberiu Niga.

Casa Oteteleşanu, cu elemente în stil neoromânesc, actualmente sediu de ambasadă, Arh. Kolany (Aleea Alexandru nr.47).

Foto: Ion Diamandi