ART BASEL MIAMI – Săptămâna artei în Miami, Florida

În luna decembrie în fiecare an, în Miami, are loc un eveniment de amploare din lumea artei, Art Week Miami. În săptămâna artei se desfășoară mai multe târguri de artă contemporană în paralel, la care participă galeriști, artiști, colecționari de artă din toată lumea. Cele mai importante și mai vizitate pavilioane sunt: Art Basel Miami, Design Miami, Red Dot Miami, Scope Art Show, NADA Miami. Toate aceste pavilioane expun sute de obiecte de artă, transportate special pentru acest eveniment și aranjate în așa fel încât să îi facă pe colecționari să se oprească, să le admire și să dorească să le cumpere și să le ducă apoi în casele lor. Vernisajele au loc la începutul săptămânii, când coridoarele care despart galeriile devin adevărate bulevarde pline de vizitatori. Pe lângă cei care vând și cumpără artă, Miami atrage în perioada respectivă și persoane interesate de atmosferă, de party-uri, vernisaje, totul culminând în ultimele două zile din week-end.

Târgul de artă Art Basel a fost inițiat de un grup de galeriști în 1970 în Elveția, iar prima ediție în Statele Unite, în Miami, a avut loc in 2002, ca o extensie a târgului de artă european. De atunci evenimentul a crescut și s-au adăugat multe altele, 20 de pavilioane în total, Miami devenind centrul artei mondiale în această perioadă din an. Galerii din toată lumea expun artiști reprezentativi.

Dacă acum câțiva ani am fost în calitate de vizitator, de data aceasta am avut ocazia să particip direct la Red Dot Miami, unde am expus lucrări din seria “Nudul în interior“. Lucrările sunt parte din proiectul care prezintă nudul, văzut prin ochii și din perspectiva mea, artistă de sex feminin – concept cunoscut sub numele de “female gaze” în antiteză cu “male gaze” reprezentând viziunea tradițională. Interesul meu s-a îndreptat spre figura feminină și relația cu spațiul înconjurător. De la redarea spațiului așa cum făceam inițial în interioare, am trecut la redarea atmosferei, și a sentimentului adus de figură în interior. În pictura romanească nudul feminin a fost redat de artiste din perioada interbelică, cu mult înainte de teoretizarea conceptului de “female gaze” adică “privire/perspectivă feminină”, câteva din acestea fiind Cecilia Cutescu Storck, Elena Popea, Olga Greceanu, Merica Râmniceanu, Milița Petrașcu, Micaela Eleutheriade, ale căror nuduri au fost expuse la Muzeul Național de Artă în urmă cu câțiva ani în expoziția “Egal – Artă și feminism în România modernă”.

M-am bucurat să fiu parte a acestui eveniment efervescent, am cunoscut alți artiști, galeriști, și art-brokeri. Proiectul meu artistic continuă, și în 2024 voi expune mai multe lucrări din această serie în Bucuresti, de data această nuduri masculine. În România se organizează la începutul lunii iunie, târgul de artă contemporană MOBU, aflat la a doua ediție, unde vor expune atât artiști independenți cât și galerii, singurul târg de artă contemporană local, reprezentativ pentru arta romanească și cea din Europa de Est. Mai multe evenimente de acest gen, nu ar face decât sa încurajeze artiștii si comerțul cu artă.



O săptamână nu este suficientă pentru un vizitator să parcurgă toate evenimentele și să viziteze toate târgurile care au loc în același timp in Miami. Pavilioanele se află în Convention Center din Miami, Convention Center din Winwood, sau în corturi uriașe amenajate special pentru eveniment, unele pe plajă, și în diverse zone ale orașului, astfel încît este imposibil să le vezi pe toate.

O mică parte din galerii expune arta modernă din prima parte a sec. al XXlea, am văzut câteva lucrări de Picasso, Miro, Chagall, dar majoritatea expune artă contemporană și super-contemporană, nume mai puțin cunoscute dar cu lucrări spectaculoase: pictură, sculptură, fotografie. Arta figurativă s-a întors și nu va pleca mult timp de acum încolo! Multe lucrări reflectă gustul american în artă – pop art, referiri la staruri hollywoodene, pictură de dimensiuni mari. Un amalgam care nu lasă pe nimeni indiferent. În urma acestui târg se fac clasamente, se cumpără lucrări, apar nume noi, este un eveniment la care expun atât artiști emergenți dar au loc si retrospective. Este un eveniment plin de viață, în ton cu spiritul locului. Evenimentele din Miami din luna decembrie fac acest loc să vibreze, este o explozie de energie. Într-o lume aflată in viteză, artiștii acestei epoci sunt forțați sa producă mult mai multe lucrări și mai repede, pentru a participa la fiecare ediție cu ceva nou si a întreține acest carusel al comerțului cu artă în mișcare.