Turism: destinaţii cu dublu décor – mediteranean şi deşertic

Acolo unde Mediterana întâlneşte Sahara, turistul se poate bucura de decorul mediteranean şi deşertic, de albastrul marin minunat, de albul imaculat al caselor care dă numele unui stil de mult consacrat, precum şi de straniile peisaje ale deşertului.

Cele două ambianţe, extrem de diferite precum şi extrem de puternice rămân în memoria vizitatorului şi pot fi reamintite prin folosirea decoraţiunilor specifice, folosite ca accent în decorul de interior.

Stil de viaţă

În afară de acestea, Tunisia şi Marocul oferă numeroase alte atracţii exotice, dar şi inspiraţie, mai ales datorită împletirii deosebite a stilurilor etnic, mediteranean şi celui specific regiunilor deşertice.

Alături de berberi, care reprezintă populaţia locală, grecii, evreii, francezii şi, în special, musulmanii alcătuiesc o zonă multiculturală în nordul Africii, în care s-au păstrat multe tradiţii – cele orientale fiind acum net predominante.

Amfiteatru roman în Tunisia

Vestigiile romane, care ne fac să retrăim momente deosebit de interesante din istorie, locurile fascinante, uneori stranii, oraşele arabe celebre, cum sunt Tunis sau Marrakech, cu nelipsitele Grand Bazar, exotismul florilor, ceramica, casele deşertului, uleiul de măsline, mâncărurile şi mirodeniile tradiţionale, Mediterana, Sahara, moscheile sunt câteva dintre lucrurile care nu trebuie ratate dacă vizitaţi aceste locuri.

Deşertul Sahara în Tunisia
Specific arăbesc, centrul oraşului Marakech
Zona predeşertică cu construcţii specifice în Maroc

Desigur, se poate opta şi pentru plimbări pe cămile în deşert, croaziere pe mare, excursii cu maşini pe dunele de nisip sau cu bărci la cascade, vizitarea unor vestigii spectaculoase din epoca romană, etc.

Turism în Maroc: traversare râu cu barca

Exotic, tradiţional şi modern

Modernismul se întâlneşte pe alocuri, fiind într-un contrast evident cu valorile materiale şi spirituale ale deşertului.

Aeroportul Menara din Marakech

Se bea mult ceai – cel de mentă are un gust care nu se compară cu cel uzual, ca şi lipia. Harira – supa tradiţională –, mirodeniile şi shisha sunt la ele acasă. Mâncarea marocană este o feerie de arome şi culori, cum în puţine locuri vă este dat să întâlniţi. O puteţi încerca peste tot: în restaurantele mai mult sau mai puţin elegante, la tarabele din piaţă sau în curţile localnicilor. 

Arhitectură: de la stilul mediteranean la casele de deşert

Construcţie modernă în stil tradiţional mediteranean în Marakech

Stilul mediteranean este la modă şi aşa va rămâne mult timp. El se referă nu numai la case, terase şi grădini, ci şi la stilul de viaţă – mâncare (foarte sănătoasă, pentru că este făcută numai din ingrediente naturale), muzică, vestimentaţie şi, nu în ultimul rând, destinaţii de vacanţă. Tunisia şi Maroc oferă din plin toate acestea.

Denumirea stilului vine chiar de la Marea Mediterană, de la albastrul ei răcoritor şi soarele arzător, care nu lipsesc din decor.

Arhitectura, în care predomină albul odihnitor, materialele şi elementele furnizate de natură, alături de toată paleta de culori solare, este definitorie pentru stilul mediteranean. În multe zone din bazinul Mării Mediterane, precum nordul Africii, Tunisia şi Maroc, culorile solare se împletesc cu influenţele, decoraţiunile şi modelele arabe, conferind o notă specială de exotism.

Vilă în stil mediteranean la malul mării în Maroc

Decor

Pentru majoritatea caselor şi clădirilor, albul, conferit de var (un material natural extraordinar, specific zonei şi folosit cu predilecţie de romani), este culoarea de bază care oferă oportunitatea accentului dat de albastru.

Sidi Bou Said (Tunis)

Porţile vopsite în albastru intens, cu decoraţiuni şi încrustaţii specifice, sunt responsabile de ambianţă. Aceasta este completată de minune de decoruri din fier forjat, precum cele ale balcoanelor sau cele care împodobesc ferestrele. Un exemplu foarte bun în acest sens precum şi o invitaţie pentru turişti este cartierul Sidi Bou Said din Tunis.

Casă tradiţională deşertică. Ceramica este folosită ca material de construcţie

Dacă mai punem la socoteală şi vegetaţia – plante exotice cum sunt palmierul, măslinul, leandrul şi florile înmiresmate, în culori aprinse –, sunt întrunite toate premisele pentru o relaxare completă. Buganvilla este la ea acasă şi, plăcându-i soarele, chiar puternic, stă înflorită luni întregi.

Decoraţiuni: naturale şi arăbeşti

Aici, decoraţiunile naturale sunt la ele acasă: scoici, melci, pietre cu forme interesante (cum sunt trandafirii deşertului), împletituri. De pe coastă sau din interior, cele mai importante provin din acest pământ predestinat pentru a fi plămădit şi a lua forme decorative.

Obiecte şi decoraţii berbere în Marakech

Ceramica  este cea mai frumoasă şi bogată din întreaga lume, probabil datorită argilei de calitate foarte bună, dar şi datorită tradiţiei. Modelele grafice, culorile (mediteraneene, arabe sau berbere) şi formele folosite sunt cele care le conferă stilul inconfundabil. Vasele din ceramică sau ceaunele sunt simboluri nord-africane care se integrează perfect în decorul saharian.

Model de covor tunisian

Pentru un design eclectic

Arta şi decoraţiunile, indiferent că sunt destinate ambientării interioarelor sau cadourilor, se găsesc în orice aşezare, oricât de mică ar fi. De exemplu, la Douz, în plin deşert), în bazare special amenajate, pieţe publice sau magazine. Dintre acestea, covoarele sunt, poate, cele mai reprezentative. Modelul care le împodobeşte este original în rândul covoarelor orientale, motiv pentru care a fost patentat în Tunisia.

Negocierea face şi ea parte din ambianţă. Vă ajută să cumpăraţi la preţuri bune decoraţiuni, accesorii (lămpi, măsuţe şi obiecte din lemn cu încrustaţii, platouri, farfurii, vase ceramice cu modele etnice, otomane, obiecte din piele etc.) şi chiar podoabe lucrate manual, cu modele etnice, foarte la modă în prezent.

Decoruri Star Trek în plin deşert. Case rotunde

Casele, cum sunt cele din insula Djerba, au în mod tradiţional acoperişul rotund, fiind o importantă sursă de inspiraţie pentru arhitecţi şi imaginarea oraşelor viitorului. În siteul nostru am prezentat deja numeroasele avantaje pe care le prezintă casele rotunde.

Decorurile din Sahara – în special terenul imens, propice pentru a „construi” ceva nou, dar şi stâncile spectaculoasele – au inspirat scenografi, designeri şi realizatori de filme care. În plus, acestea au avut în vedere tradiţiile, arhitectura şi chiar lifestyle-ul local (vestimentaţia, comunicarea, negoţul şi arta negocierii).

Astfel, în zona din apropierea micii localităţi Matmata-Chebika din Tunisia s-au realizat filmările la „Pacientul englez”. Tot aici, George Lucas „a construit” un oraş nou, unde se poate recunoaşte decorul din celebrul „Războiul stelelor”.

Amenajare avangardistă sau decor de grotă?

Zona de deşert din apropierea munţilor abundă în „case underground”, „amenajate” în grote (numite gorfe) sau „săpate” în pământul lutos, chiar cu scopul de a fi locuite.

Din aceste soluţii de locuire s-au inspirat cei care şi-au construit case ecologice. Aici trăiau odinioară troglodiţii, numiţi aşa din cauza sărăciei. La o analiză mai atentă, se poate constata că, de fapt, aceste construcţii sunt foarte „deştepte”. Pot fi ideale pentru un trai sănătos şi natural, în condiţiile resurselor minimale (inclusiv economice) de care dispun localnicii.

În acelaşi timp sunt şi case complet eco. Să ne gândim numai de câtă energie este nevoie în zilele noastre pentru fabricarea cimentului şi a betonului necesare ridicării unei case, în comparaţie cu cea de aici, care este aproape zero. Lutul, în special, oferă o izolare foarte bună. Menţine răcoarea atunci când afară este arşiţă şi căldura atunci când afară este foarte frig (în timpul nopţii, de exemplu).

Foarte interesante sunt şi amenajările de interior. Acestea aduc mult cu modernele decoruri minimaliste (practic, de mobilier nici nu este nevoie), dar care, în plus, beneficiază de decoraţiuni lucrate manual chiar de către locatari.

Reţete nord africane

Începe postul Sf. Maria: reţetă de post care se prepară repede, cu legume şi fructe. Este vară iar recomandate sunt salatele. Aşa că, de ce nu una tunisiană? Două reţete propuse de bucataras.ro

Bulgur în stil marocan cu dovleac şi ardei

Ingrediente

1/2 dovleac mic, 400 grame rosii in bulion, 2 cepe rosii, 1 ardei rosu, 75 grame caise uscate/ stafide, 140 grame bulgur/ couscous, 1/2 lingurita din fiecare: cumin pudra, scortisoara pudra, coriandru pudra, turmeric pudra, papika afumata, ceapa pudra, ulei de masline, sare, piper, iaurt si patrunjel pentru servit.

Portii: 4, Timp de preparare: sub 30 minute

Mod de preparare

Dovleacul, ardeiul si cepele se taie in cuburi de 2 cm. Apoi se gatesc in putin ulei de masline, la foc mediu cateva minute, pana se inmoaie. Se adauga apoi condimentele si se mai gatesc 1 minut. Rosiile si caisele/stafidele sunt adăugate. Se amesteca bine, se reduce focul la minim, se acopera cu un capac. 20 de minute se lasă, pana cand dovleacul este moale. 

Bulgurul se fierbe conform instructiunilor de pe ambalaj, apoi se amesteca cu legumele din tigaie. 

Se serveste cu iaurt si frunze de patrunjel. Delicios si ca garnitura pentru tajine.

Salată tunisiană mechouia

Salata, care se numeste mechouia, este una destul de simpla si contine legume coapte, ton, masline, oua fierte.

Ingrediente:  3 rosii , 2 ardei kapia rosii , 2 ardei kapia verzi , 1 ceapa , 1 ardei iute. 2 catei de usturoi, 1 conserva de ton, masline negre, 2-3 oua fierte, sare, piper , oregano, ulei de masline.

Portii: 4, Timp de preparare: sub 90 minute

Mod de preparare

Legumele spalate si curatate se pun intr-o tava pe hartie de copt si se coc in cuptor. Se pot coace si pe plita sau gratar. Poate fi însă mai usor sa le coc pe toate odata in cuptor.  Dupa ce s-au copt, se curata de coaja si se taie marunt. Se adauga sare, piper, oregano si ulei de masline. Se pune salata pe un platou, deasupra se pune tonul maruntit, scurs de ulei. Poate fi decorat cu masline si felii de oua fierte.

Foto: Ion Diamandi, Codruţa Angelescu, Anamaria Laszlo, Cătălin Nenciu, Pinterest, bucataras.ro

1 thought on “Turism: destinaţii cu dublu décor – mediteranean şi deşertic

Comments are closed.