Am scris de nenumărate ori (bineînţeles nu numai noi) de starea deplorabilă în care se află clădirile de pe Calea Griviţei, între care şi Baia Griviţa. Iată că la acestă clădire au apărut schele, semn că începe o renovare a sa, una mult aşteptată căci cele dinainte au fost doar de formă.
Să sperăm că renovarea nu va fi doar de faţadă şi va implica şi funcţiunile astfel încât să devină o baie modernă. Deasemenea să sperăm că este doar un prim pas făcut de Primarul General Nicuşor Dan în această direcţie căci nu puţine voturi a luat tocmai datorită faptului că în trecut a salvat multe clădiri vechi cu valoare arhitecturală din Capitală. Este de altfel şi una dintre promisiunile sale electorale.
Baia Griviţa, o valoroasă clădire istorică
Printre cele mai vechi băi din Bucureşti (deşi nu şi cea mai veche) este Baia Griviţa. A fost inaugurată de regina Maria, în decembrie 1897. Este una dintre primele băi publice care au beneficiat de lumina electrică. Deasemenea, intre puținele care există și azi, chiar dacă din vechea ei splendoare a rămas foarte puțin.
Pentru bucureşteni, baia publică a devenit mai accesibilă cu precădere după primul război mondial. În această perioadă şi numărul lor a crescut considerabil. Baia publică îndeplinea şi un important rol de socializare.
Scurtă istorie
Dintr-un pliant publicitar aflăm că în anul 2017, Baia Grivița avea o capacitate de aproximativ 200 persoane pe zi. Deasemenea, oferea clienților condiții optime pentru igienă și relaxare în cadrul bazinului interior, cabinelor de duș și saunelor din dotare. Baia dispune de dușuri cu apă caldă, cabine individuale, o saună cu aer cald și una cu aer rece. Deasemenea, un bazin cu apă rece. Serviciile sunt completate prin punerea la dispoziția de materiale (prosoape, cearșafuri și papuci)[1]. Relatările celor care au vizitat-o sunt diferite dar, cele mai multe nu încurajează vizitarea.
Pe tot parcursul funcționarii, Baia Grivița s-a aflat pe strada Sf. Voevozi la întersecția cu Calea Griviței, aproape de biserica și școala cu acest nume. Inițial clădirea a aparținut lui Abramovici și Harimovici. La deschidere, unii dintre vecini au protestat. Printre ei foarte vocal a fost și inginerul Anghel Saligny, a cărui locuință se afla pe strada Occidentului). Ei credeau că se consumă prea multă apă pentru schimbarea apei din bazin, cea ce ar fi putut influența negative calitatea apei potabile livrate locuințelor din zonă. Adăugau la aceasta și un criteriu de natură morală, precizând că unele balcoane dădeau spre zona bazinului, oferind priveliști nepotrivite.
Valoare arhitecturală
Bătrâna clădire, construită în stilul edificiilor publice de la 1900 a fost afectată de cutremurul din 1977. În general, nu a beneficiat de o întreținere corespunzătoare. Cu toate acestea a continuat să funcționeze, degradându-se, până când a trebuit să fie închisă pentru renovare în 2000. Din fericire nu a fost demolată, ci reabilitată și redeschisă prima data în 2002, apoi în 2012.
Cu toate acestea aspectul exterior, cât și faptul că este înconjurată de clădiri aflate într-o stare avansată de degradare sunt elemente care azi o fac extrem de neatractivă.
Din punct de vedere stilistic este o clădire valoroasă, cu decoraţii splendide pe faţadă şi cu elemente arhitecturale otomane. Interesantele forme ale bovindourilor ne confirmă această afirmaţie. De altfel, clădirea este încadrată ca monument istoric.
Este de notat că, în ciuda vicisitudinilor dar şi a renovărilor care puteau fi neadecvate, tâmplăria de lemn nu a fost înlocuită cu binecunoscutul termopan care ar fi distrus arhitectura originală. Câteva ferestre de la mansardă nu au scăpat totuşi de “modernizare”. Suntem curioşi să vedem cum va rezolva această problemă actuala renovare.
Calea Griviţei, o istorie zbuciumată
Din cartea “Străzile Bucureştilor – mică istorie sentimentală în imagini” de Dr. Alexandru Popescu afăm că înainte de a i se fi atribuit numele de Calea Griviţei, aici începuse ridicarea unor construcţii de mare importanţă pentru urbe, dar şi pentru economia ţării. Între acestea cea mai reprezentativă a fost desigur construcţia gării, care curând a devenit marea sa “poartă”.
Construcţia a început în 1869, a fost inaugurată în 1872 şi numită Gara de Nord în 1882. Clădirea este cu coloane, deci în stil neoclasic dar a căpătat şi decoraţiuni specifice stilului Art Deco.
De la o zonă cu şarm la una în ruine
După anii 1880 au fost ridicate, mai ales în porţiunea dintre Calea Victoriei şi intersecţia cu strada Buzeşti, numeroase imobile, reprezentative pentru stilul constructiv al perioadei. În perioada interbelică, porţiunea dintre această stradă şi Gara de Nord a fost mărginită pe o parte şi alta de un şir neîntrerupt de prăvălii, localuri, hoteluri, cinematografe.
Această porţiune era considerată drept una din cele mai “vii”, mai agitate a oraşului. Un adevărat Monmartre al Bucureştiului care se bucura de o atmosferă specială, şarmantă. Multă lume venea aici pentru a se distra dar şi pentru cumpărături.
S-ar impune un proiect urbanistic
Bombardamentele din 1944 datorate amplasării în apropierea gării, cutremurul din 1977, în special delăsarea după 1989 precum şi demolările au afectat puternic această zonă. A devenit un adevărat cartier rău famat şi din cauza ruinelor în care se află multe clădiri dar şi a mizeriei care persistă. Pe aici se preconiza că va trece metroul şi s-au demolat clădiri, rămânând terenuri virane zeci de ani. Unele au rămas aşa şi în prezent. Demolări care au afectat calea Griviţei s-au mai făcut şi cu ocazia (re)construcţiei Bulevardului Buzeşti şi a demolării Halei Matache.
Aici erau numeroase cinematografe celebre (Marna, Marconi, decorat cu basoreliefuri spectaculoase), hoteluri, restaurante. Dintre acestea unele au dispărut complet iar altele sunt în totală degradare.
Deşi în centrul capitalei, încă mai sunt terenuri virane nici măcar amenajate ca parcări. Singurul proiect realizat fiind aprobat de primărie este o imensă clădire de birouri. În mod evident, aceasta nu are nici un fel de legătură cu stilul clădirilor vechi de aici. Şi nici cu atmosfera locului şi istoria sa.
Poate proiectul de renovare al Băii Griviţa să fie un semnal care arată o schimbare în mentalitatea celor care conduc urbea? Există speranţa conceperii unui proiect urbanistic decent pentru reabilitarea zonei Căii Griviţa?
Foto: Ion Diamandi, Pinterest (fotografiile de epocă)