La ceasul de la Universitate. Era cel mai frecvent loc de întâlnire pentru doi oameni, în special pentru tinerii îndrăgostiţi. Locurile de întâlnire erau în centrul oraşului, aici fiind şi cele mai multe cinematografe, magazine, restaurante, braserii şi cofetării, străzi plăcute pentru plimbare.
Cele mai cunoscute locuri
De multe ori staţiile de autobuz sau de tramvai precum şi în faţa unor cinematografe (Patria şi Scala) erau în obişnuinţa bucureştenilor care îşi dădeau o întâlnire. Erau însă şi câteva locuri care deveniseră tradiţionale.
Ceasul de la Universitate era pe primul loc, cel mai popular. Acum, acesta a fost înlocuit şi mutat câţiva metri între Universitate şi clădirea Arhitecturii. A rămas un loc de întâlnire dar nu pentru rendez-vous ci pentru grupuri de tineri. După Revoluţie aici era şi un loc foarte bun pentru mers cu patine cu rotile. Dar este şi locul predilect unde se întâlnesc oamenii pentru demonstraţii, mitinguri şi marşuri, mai ales că locul are o puternică încărcătură emoţională şi este un simbol al Revoluţiei.
Ne întâlnim la Coada lui Mihai. Este al doilea loc în care se propuneau întâlnirile, fiind vorba de fapt de zona din spatele statuilor din faţa Universităţii între care una îl înfăţişează pe Mihai Viteazul călare pe cal.
În sfârşit, deşi era vorba de o clădire construită în timpul comunismului, fără prea mare valoare, coloanele de la Romană era deasemenea un frecvent loc de întâlnire, mai ales că de aici te puteai îndrepta spre partea de nord a Bucureştiului care prezenta unele atracţii: şoseaua cu trandafiri, străduţele din Dorobanţi ale protipendadei, parcurile.
La scări
Pe la sfârşitul anilor ’60 şi în anii ’70, când bătea o uşoară adiere dinspre Vest, între tineri şi adolescenţi era foarte la modă (hippy) să stai cu fundul pe treptele scărilor diverselor edificii. Mulţi, pur şi simplu stăteau sau fumau, alţii, cum erau studenţii de la Arhitectură sau Arte realizau schiţe şi desene cu arhitectura clădirilor sau cu decoraţii ale acestora. Intrările clădirilor Operei sau ale Ateneului erau foarte populate în acest fel. În plus, zone mai mari din faţa acestor clădiri erau pavate şi mulţi copii şi tineri găseau aici un loc destul de gol şi necirculat, perfect pentru mersul cu patine cu rotile (apăruseră, erau cam greoaie şi făceau mult zgomot), cu biciclete sau cu patine pe gheaţă, iarna.
Alte locuri de acest fel erau în faţa Academiei Militară şi a clădirii care actualmente este Muzeul Naţional de Istorie (pe atunci Poşta Centrală). Aceasta din urmă avea avantajul că în faţa sa era Calea Victoriei şi spendida clădire CEC, cu multe ornamente şi detalii arhitecturale, o atracţie pentru desenatori. Din păcate în faţa ei nu era spaţiu decât trotuarul şi nu se puteau face alte activităţi.
Un loc foarte cool de întâlnire era pe scările statuii din Piaţa Quito. Locul era mult mai mic dar împrejurimile erau frumoase, cum sunt de fapt şi acum.
Într-o cârciumioară la Şosea
Frumosul şlagăr al lui Jean Moscopol, care a făcut furori în perioada interbelică, era încă în putere şi în timpurile comuniste. “Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seară, într-o cârciumioară la şosea, Unde cântă-un un pian şi o vioară, Şi-unde nu ne vede nimenea”. Se evoca nostalgic, cum spunea şi George Sbârcea, “Bucureştiul, oraş al cântecului sub ceruri largi de vară”.
Multă lume tânjea după această atmosferă romantică. Desigur, erau astfel de locuri de petrecere în Bucureştiul interbelic şi chiar în perioada comunistă. Dar dacă totuşi analizăm realist, în mod sincer, este greu să identificăm această “cârciumioară la şosea”, adică în partea de nord a oraşului.
Restaurante, cârciumi
Primul gând ne duce către actualul Restaurant Doina, care încă de la început se numea Bufetul de la Şosea. Localul din splendida clădire a în stil neoromânesc, realizare de seamă a arhitectului Ion Mincu, a avut de la început un succes teribil.
Numit și “Cârciuma românească”, Bufetul a avut ca inspiraţie casele românești cu pridvor și scară interioară, scara fiind protejată de o poală lăsată a acoperișului. Acest aspect traditional, precum şi decoraţiunile cu motive populare dar şi plasamentul într-o zonă frumoasă şi elegantă au reprezentat în mod sigur premizele pentru succesul locaţiei încă de la inaugurarea sa.
Încă de la începutul secolului trecut era locul preferat al bucureştenilor reprezentaţi cu precădere de catre boieri. În acele vremuri de altă dată, după o plimbare cu trăsura, ori după celebra „Bataie cu flori”, boierii insoţiţi de soţiile îmbrăcate după ultima modă pariziană, se retrageau aici pentru răcoritoare sau supeu. Succesul localului s-a prelungit şi în perioada comunistă, însă totuşi nu se potrivea cu ambianţa invocată în şlagărul lui Moscopol. Iar dacă la începutul secolului trecut părea departe de centrul oraşului, şi deci “la şosea”, deja în anii ’60 – ’70 nu se mai putea vorbi ca despre un loc la margine de Bucureşti. Cât despre atmosferă, ca şi în zilele noastre când este un restaurant de lux, nu se poate vorbi despre o anumită intimitate. Singurele lucruri care poate rămân sunt edificiul, grădina şi bucatele tradiţionale.
În mod pardoxal totuşi, în frumoasa zonă de nord a Capitalei nu erau chiar multe localuri, iar cele care totuşi existau, erau organizate ca restaurante şi nu cârciumi. Este vorba totuşi despre o zonă devenită selectă.
Restaurantul Bolta Rece se apropia oarecum de ideea de cârciumă deşi se afla pe o străduţă mică dar totuşi în apropierea şoselii (Aviatorilor). Casa nu era cine ştie ce dar grădina din spatele ei era destul de mare, cu doi arbori bătrâni şi în special vara era foarte frecventată. În plus, de alături, se putea cumpăra vin de la dl. Ghinea. Restaurantul funcţionează şi acum, casa este renovată şi dezvoltată într-un stil care caută să readucă atmosfera din trecut dar fără prea mare succes.
Terase pe malul lacului pentru un nou stil de viaţă
Restaurantul Bordei, pe malul lacului cu acelaşi nume, vizavi de Herăstrău, avea alură mai degrabă de cârciumă, era bine plasat şi chiar la şosea. A avut şi el o mare vogă chiar în timpurile de tristă amintire, totuşi nu se poate vorbi nici aici de intimitate.
Astăzi localul a dispărut, fiind înlocuit de unul modern, Gondola, care nu are nici o legătură cu cel vechi. Şi Restaurantul Pescăruş, pe maul lacului Herăstrău, avea succes deosebit, ca şi în zilele noastre, beneficiind şi de o construcţie în stil rustic. Însă, aşa cum am spus, era vorba de un restaurant care, chiar dacă era specializat pe preparate tradiţionale, era mai degrabă select.
În zonă nu se mai poate vorbi acum de cârciumi, cu atât mai puţin de cârciumioare. În schimb, pe malul lacului nu sunt puţine terasele şi restaurantele ultramoderne, construcţii noi cu design interior foarte sofisticat, loc de întâlnire şi petrecere pentru “boierii” zilelor noastre.
Se spune că nu toate au autorizaţie de construire dar, trecând peste acest aspect, nu putem să nu remarcăm amenajările elegante, realizate cu fantezie şi bun gust pentru un stil de viaţă occidental.