Azi foarte mulți dintre noi ne facem cumpărăturile într-unul dintre magazinele marilor lanțuri Carrefour, Mega Image, Kaufland sau on-line, spații impersonale și identic mondializate. Pe vremuri piețele erau centrul vieții unui cartier, marcând anotimpurile, loc de aprovizionare în funcție de sezon, dar și de socializare, un fel de bursă a știrilor locale. În fotografia de deschidere se poate observa cele descrise mai sus: Piaţa Matache Măcelaru în perioada interbelică. În stânga imaginii un colț al unei foarte frumoase clădiri la parterul căreia se află o prăvălie. În anii ’60 – ‘70 acolo se afla o alimentară.
Cred că sunt foarte puțini bucureșteni care nu au auzit de piața Matache Măcelaru. Aceasta este o piață agro alimentară veche, aflată la intersecția Căii Grivița cu strada Buzești. Deși în 1948, conducerea comunistă îi schimbă numele pieții în Piața Ilie Pintilie, erou comunist ucis în timpul grevei ceferiștilor din 1933, cei mai mulți bucureșteni au numit-o întotdeauna Piața Matache.
Scurt istoric
Apariția pieței pe actualul amplasament nu se datorează doar prezenței în apropiere a Gării de Nord, ci dorinței autorițății locale de la mijlocul secolului al XIX-lea de a face o oarecare sistematizare a orașului. Planul includea și mutarea/comasarea mai multor piețe mai vechi. Ea este continuatoarea a două piețe, una înființată în 1830, aproximativ pe locul actualului sediu al guvernului, ca una dintre cele patru pieţe aflate la capătul celor mai mari artere ale vremii – în acest caz al Podului Mogoşoaiei și a uneia aflate în aproierea bisericii Sf. Ștefan (Cuibul cu Barză). Acolo poposeau tăietorii de lemne și buturugarii (vânzătorii de buturugi pentru foc) și cu timpul au apărut tot felul de prăvălii și tarabe.
Piața se extinde și, așa cum o cerea moda vremii, se construiește și o hală. Construcția se face în etape, mai întâi un tronson și apoi extinderea, edificiul fiind finalizat în 1898/99.
Era o hala pe structură metalică asemănătoare ca tipologie cu hala din Piața Mare și cea de la Piața Traian. Construcția inițială a halei era formată dintr-o structură tipică halelor europene de secol XIX, din oțel nituit, suplă și perforată, acoperită în lateral cu suprafețe mari de sticlă și închideri de lemn. Intradosul acoperișului era format dintr-o astereală din lemn, aparentă, îmbinată cu lambă și uluc.
Între anii 1940-1941 se realizează o nouă extindere, probabil necesară activității tot mai mari a pieții. A existat o încercare de înfrumusețare a construcției prin adăugarea unor elemente. Halei i-au fost adăugate închiderile din pereți de zidărie, ferestrele cu arcade, basorelieful de la intrare, în general elemente care au definit construcția exterioară până la demolare. Construcția metalică a șarpantei a fost păstrată și a rămas vizibilă (la interior), stâlpii metalici de susținere au fost păstrați, dar înglobați în zidăria noilor fațade. Azi Hala Traian a rămas singura supraviețuitoare a acestui tip de construcție, dar și aceasta are interiorul modificat pentru a găzdui un sper-market din lanțul Mega-Image.
F. Dame descrie astfel piața: ”În 1887 a fost construită pe Calea Griviţei, colţ cu strada Popa Tatu, o piaţă acoperită din caramidă şi fier, cu beciuri pentru păstrarea cărnii. Are 268 mp şi a costat 58293 fr. În faţa acestei pieţe sunt vânzători de legume”
De ce Matache Măcelarul?
O fi avut, nu o fi avut piața un nume chiar de la înființare? Unii zic că s-a numit Piața Mică, alții cred că a preluat numele mai vechi de Cuibul cu barză. În perioada demolărilor din 2012, documente oficiale vorbesc despre Piața Haralambie Botescu, distinsul doctor a cărui statuie privește spre piață devenind și patronul acesteia. De fapt toate aceste nume nu au nicio relevanță practică, pentru noi toți, pentru mentalul colectiv bucureștean, a fost parcă din totdeauna, Piața Matche Măcelarul, pe scurt Matache. De aceea m-am întrebat cine a fost acesta.
Se pare că încă din primii ani de existența ai pieții a avut prăvălie acolo un măcelar care se numea Loloescu Matache, negustor întreprinzător și personajul pitoresc, foarte cunoscut și probabil simpatizat, astfel încât a inspirat numele vechii Hale – inima a ceea ce a devenit și a rămas pînă în zilele noastre Piața Matache. Nicolae Vatamanu, cunoscut istoric al Bucureștiului de la 1900 și care a locuit în apropiere, ne spune că ”…avea scaunul de măcelăriela intersecția Uliții Târgoviștei (Calea Griviței de azi) cu actuala stradă Buzești, acolo unde altădată era cofetăria Rădulescu, iar acum o librărie”.
Interesant este faptul că oficialitățile nu au acceptat de la început acest nume. Cu umor un articol din Dilema Veche, menționează ”Cît despre celelalte nume, adresa poștală a regretatei Hale Matache era „piața Haralambie Botescu nr. 10“, de unde și denumirea „Hala Haralambie Botescu“. Proximitatea Căii Griviței a inspirat apoi numele „Hala Grivița“. La fel, învecinata stradă Buzești a împrumutat pieței numele impropriu „Piața Buzești“ – aflată, de fapt, mai spre nord, la intersecția străzilor Buzești, Gheorghe Polizu și Occidentului. Ca să nu mai vorbim de pasagera denumire de după 1948 „Hala Ilie Pintilie ” ( Dilema veche, nr. 823, 28 noiembrie – 4 decembrie 2019).
Cea mai înfloritoare perioadă a pieții a fost probabil, perioada interbelică. Atunci locul era un exemplu de multiculturalitate: bulgarii vindeau legume, grecii măsline și diferite tipuri de ulei de măsline, de la turci și albanezi se cumpărau dulciuri. Probabil erau și alte produse și naționalități pe care memoria colectivă a orașului nu le-a reținut.
Piața și cartierul
Când a apărut Piața Matache se afla la marginea Bucureștiului, aproape de bariera care marca intrarea în oraș și care până la sfârșitul Primului Război Mondial se afla în locul în care Şoseaua Titulescu se intersectează cu Calea Griviței. Drumul până acolo a fost la început plin de hârtoape, dar cu timpul, datorită traficului intens ți extinderii orașului, drumul a fost pavat și s-au făcut șanțuri pe margine. Piața Matache, nu doar Gara de Nord au făcut ca vechea arteră Calea Plevnei (fostul Drum de Pământ) să își piardă importanța, în timp ce Calea Griviței a devenit una dintre arterele importante ale Bucureștiului interbelic.
În jurul pieței apar și alte repere. Mai vechi chiar decât piața au fost două puțuri, unul pe strada Atelierului, astupat în jurul lui 1900 și altul pe locul unde se află azi bustul lui Haralambie Botescu. În jurul acestuia din urmă s-a format, ca în multe alte răspântii, o mica piața – Piața Haralambie Botescu. Prăvăliile au apărut vis a vis de hală, ca o prelungire a spațiului pieții, așa că bustul doctorului Botescu, om cu merite deosebite în organizarea serviciului sanitar bucureștean, apare proiectat pe aceste spații comerciale.
Monumentul opera a sculptorului Dumitru Măţăoanu (1888-1929) s-a integrat în peisaj atât de bine, încât unii trecători cred că este de fapt Matache Măcelaru, personaj a cărui celebritate a rezistat mult mai bine timpului.
În contemporaneitate
În general piețele nu ne atrag prin frumusețea arhitecturii ci prin pitorescul atmosferei, prin legătura dintre spațiul urban și alte spații adiacente. Piața Matache, văduvită de vechea Hală, nu face excepție. E vorba însă de o urîțenie funcțională, convingătoare, capabilă să exercite o stranie seducție. Din păcate, în cazul Pieţei Matache, noile hale sunt construite din plastic, fără a avea o legătură cu stilul şi ambianţa pe care ar trebui să o ofere o piaţă agro alimentară. În plus, şi funcţionalitatea este submediocră.
Piețele rămân însă locuri în care îți face plăcere să vii și să cumperi și unde poți să interacționezi cu vânzătorii, așa cum o facea pe vremuri Matache. Oamenii, fie ei ţărani sau numai comercianţi, precum şi produsele dau viaţă acestor spaţii. Au o cromatică vie dată de culorile aprinse ale legumelor și verdele crud, de mirosul de pământ, de vegetal, zer, de moare, de fructe, ceapă, ceva care îmbie în mai mare măsură decît exponatele aseptice de pe rafturile marilor magazine.
Din păcate, în anul 2021, Piața Marache a pierdut mult din atmosfera de altădată, pare uneori să aibă un aer fantomatic, datorat poate și paraginii care a copleșit clădirile din preajmă, altă data edificii reprezntative pentru arhitectura de la 1900.
Am fost în Matache, într-o zi însorită de noiembrie și locul mi s-a părut trist și vetust, foarte departe de vchea sa glorie. Hala cea nouă, atât de urâtă comparativ cu cea veche, era jumătate închisă, multe magazine desființate și cumpăratori puțini.
Piața, asemeni întregului București pare prinsă între Orientul pitoresc și Occidentul organizat, rămâne suspendată într-o tranziție nesfârșită, între vechiul oraș evocat de casele de la 1900 și noul oraș al clădirilor corporatiste de sticlă și metal, aflate în apropiere pe noul traseu al străzii Buzești, între supermarketuri și dughene. Va reuși să se reinventeze și să supraviețuiască sau va dispărea, lăsând locul unei noi clădiri de multe etaje?
Maria Alexe