În mai puțin de 1 km de Calea Griviței, vezi 15 clădiri care arată ca după bombardamente. Printre ele, Cinema Marconi, monument Art Deco. Aflat în zonă protejată a fost martor al evoluției orașului de la mijlocul secolului al XIX-lea și începutului secolului XX.

Un frumos interviu şi excelent documentat, realizat de Antoaneta Dohotariu şi publicat pe B365

Pe Calea Griviței, între Gara de Nord și Bulevardul Dacia, în mai puțin de un kilometru, poți vedea 15 clădiri părăsite, rănile orașului într-o zonă protejată. Printre ruine se numără și ruina ruinelor, Cinema Marconi, cândva emblema unui cartier chic, prosper și cosmopolit. Clădirea monument de arhitectură Art Deco datează din anul 1927, a rămas în picioare după toate cutremurele și bombardamentele, ca să ajungă, în final, pericol public. Astăzi, la Make Bucharest Great Again, un proiect B365.ro dedicat salvării patrimoniului orașului, rulează un film de groază căruia nicio autoritate nu vrea să-i pună sfârșit: Cinema Marconi.

În fotografia de debut, Cinema Marconi in anul 2015, atunci când pentru câteva zile a fost luminat intr-o campanie de sensibilizarea a autorităților. Foto credit cinemamarconi.ro.

Cinema Marconi, horror sută la sută românesc, se află pe Calea Griviţei, cândva principalul drum care lega Gara de Nord de centrul Bucureștiului. Monumentul din zonă protejată a fost martor al evoluției orașului de la mijlocul secolului al XIX-lea și începutului secolului XX. Deși câțiva tineri au încercat să-l salveze de la distrugere totală, clădirea a ajuns un loc în care nici oamenii străzii nu mai vor să stea.

Deși câțiva tineri au încercat să salveze monumentul de arhitectură Art Deco de la distrugere totală, clădirea a ajuns un loc în care nici oamenii străzii nu mai vor să stea. Foto credit Ion Diamandi

La Cinema Marconi se țineau spectacole de operetă, de vodevil și rulau cele mai noi filme americane

Am locuit aproape de Piaţa Matache chiar înainte să intre cu buldozerele în hala veche. Înainte să înceapă demolările pentru construirea Diametralei Nord-Sud, un fel de autostradă menită să ducă repede aleșii de la Guvern la Casa Poporului. Am mai prins casele în care trăiau și lucrau micii meșteșugari de la Matache: blănarul, plăpumarul, tocilarul care ascuțea cuțitele de-ți tăiai mustața în ele, tapițerul, bătrânul care repara mobila veche. Am mai prins ceva din farmecul Bucureștiului care astăzi dispare rapid, de la o zi la alta. Cinematograful pe care-l știu era deja dezafectat, dar măcar mai avea întregi basoreliefurile unicat de pe fațade.

Cinema Marconi pe vremea când pe fațadă inca mai existau basoreliefuri. Foto credit Libertatea, reptilianul.ro, Alex Iacob.

În anul 1926, cartierul Gării de Nord avea 13 hoteluri, 3 cinematografe și multe, multe cârciumioare

Ion Diamandi locuiește în cartier de peste 50 de ani. A terminat Facultatea de Cibernetică-Informatică, a lucrat 20 de ani în cercetare-calculatoare, a fost redactor șef a revistei PC World și redactor șef la reviste de home and deco –  Casa mea, Căminul, Domus, Planul casei mele. Astăzi are site-ul lifeandstyle.ro, platformă de arhitectură, design și artă, inspirație pentru casă şi grădină.

Ion Diamandi: “Locuiesc pe Bulevadul Cuza, aproape de Gara de Nord și sunt foarte familiarizat cu cartierul, am trăit atmosfera și istoria acestui cartier. Cartier care a apărut odată cu Gara de Nord și cu Calea Griviței, o arteră comercială foarte importantă, poarta principală de intrare în oraș, pe vremea când nu exista aeroport. Partea de lângă Gară a fost împărțită în parcele de 200-250 de mp și aici și-au făcut case funcționarii orașului, în special, și cei care lucrau la Gară. Toată lumea își dorea pe atunci o casă frumoasă, cu decorații moderne, ca-n Occident”.

Calea Grivitei, principalul drum care făcea legătura intre Gară si centrul orasului. Foto credit „Grivița fără secrete”.

Calea Griviței in prezent; in numai un kilometru Ion Diamandi a identificat 15 clădiri părăsite si ruinate. Foto credit Ion Diamandi.

“Zona Calea Griviței, Piața Matache, Popa Tatu, o parte din Buzești și Berzei era o zonă Art Deco plină de hoteluri și de cinematografe”

Ion Diamandi: “Cartierul interbelic avea un aer foarte chic. S-au construit, în anii ’20-’30, bloculețe în stil Art Deco, apăruse betonul armat, așa că oamenii își doreau case cu etaj, cu arhitectură modernă, erau comanditari luminați. Pe Bulevardul Duca, de exemplu, mai există și azi acele bloculețe Art Deco, iar în spatele lor sunt niște străduțe mici cu case care țin tot de Calea Griviţei. Chiar dacă sunt chiar foarte modeste, clădiri de sfârșit de secol al XIX-lea, au rămas așa ca atunci. Intrarea spre ele se face prin gangurile blocurilor. Acolo aproape că nu vezi mașini, acolo intri în cu totul alt univers. Zona aceasta de Calea Griviței, Piața Matache, Popa Tatu și o parte din Buzești și Berzei era o zonă Art Deco plină de hoteluri, restaurante și cinematografe”

Gara de Nord in perioada interbelică. Foto credit Grivița fără secrete.

Cinema Marconi, locul în care mulți vedeau un film pentru prima dată în viață

În anul 1922, domnul R. Marinescu decide să-și transforme “casa cu parter și zidărie” în cinematograf și cere de la Primărie autorizație ca să extindă imobilul, să-i adauge un nivel pentru o cameră de proiecție. Face “cerere pentru instalarea unei barăci, pentru proiecțiuni luminoase”. Proiectul cinematografului semnat de arhitectul Constantin Cănănău apare și în Revista Arhitectura din anul 1926. Lucrările sunt finalizate în anul 1930 și trebuie să fi fost marea atracție a celor care locuiau în cartierul Gării sau așteptau vreun tren. Este locul în care mulți din cei veniți în București cu trenul vedeau pentru prima dată în viața lor un film.

Reclamă interbelică la „Prima fabrică americană din Bucuresti”. Frenchcoats pentru Domnii Ofițeri si Mantale pentru doamne.

Calea Griviței in perioada interbelică. Foto arhivă

“Cinema Marconi avea și un bar de noapte pentru adulți, lumea dorea să se distreze”

Ion Diamandi: “Era un moment de emancipare extraordinară, dacă mă gândesc la America, la Marele Gatsby, cred că era la fel. Lumea se distra, femeile se tundeau scurt și purtau pantaloni, era o revoluție a stilului de viață.

Eu am prins cinematograful pe vremea când se numea Dacia. După naționalizare s-a numit Popov, apoi Dacia. Avea un basorelief extraordinar, imens, era pe fațada de pe străduța care duce la Piața Matache. În perioada interbelică era un loc al spectacolului prin excelență, cu piese de teatru, vodevil și music-hall. Avea chiar și un bar de noapte pentru adulți, unde vedeai spectacole și puteai să consumi. Eu cred că erau și fete mai dezbrăcate pentru că în zona de lângă Gara de Nord se dezvolta un stil de viață mai libertin, toată lumea dorea să se distreze. Bucureștenii din cartier arătau foarte bine, nu neapărat foarte eleganți cum vedem în pozele de epocă de pe Calea Victoriei, dar în orice caz erau preocupați să se prezinte frumos, bine îmbrăcați. Se vedea că era o atmosferă în care oamenii duceau o viață bună”.

Cinema Marconi in prezent, interior. Foto credit reptilianul.ro, Alex Iacob

“Cinema Marconi a fost considerat una dintre primele încercări de arhitectură în stil Art Deco din România”

“Ridicat între anii 1926-1927, după planurile arhitectului Constantin Cănănău, cinematograful Marconi a fost considerat una dintre primele încercări în stil Art Deco din România (..). Așa cum este prezentată în planșele desenate de arhitect, fațada se înscrie în direcțiile Art Deco, la care sunt adăugate elemente de decorație specifice Art Deco. Accesul în clădire se evidențiază prin abundența detaliilor( vitraje, feronerie) -fapt care conferă eleganță acestora figurând denumirea cinematografului în grafie geometrizată. Se poate observa o împărțire clară a fațadei în trei registre orizontale: registrul inferior-accesul în cinematograf, suprafețe vitrate de mari dimensiuni datorate poziționării spațiilor comerciale; zona intermediară, aproape dublă ca înălțime, unde predomină plinul, însă penetrat pe alocuri de goluri de mai mici dimensiuni și de două fante vitrate verticale, marcând poziția circulațiilor verticale. Respectiv, registrul superior, unde apar reprezentate numeroase basoreliefuri emblematice și pinacluri stilizare cu trimiteri la cultura egipteană”, Monica Buică, “Art Deco în arhitectura Spectacolului: Cinema Marconi / Dacia”, material apărut pe site-ul artdecobucharest.ro. Despre Bucureștiul Art Deco am mai scris aici.

Cinematograful Marconi, Arhitect Constantin Cănănău. Foto credit Revista de Arhitectura 1906

Cinematograful Marconi a scăpat neatins de bombardamentele asupra Gării de Nord, din aprilie 1944

Ion Diamandi: “Toată zona Griviței a trecut prin cutremurul din anul 1940 și prin bombardamentele din 1944. Chiar în casa în care locuiesc a căzut o schijă prin acoperiș, care a deteriorat-o masiv. Cinematograful Marconi însă nu a fost lovit. Toată zona a început să decadă în timpul comunismului. Când au început construcția metroului, se presupunea că va trece prin zona Griviței. S-au făcut demolări masive, însă metroul n-a mai trecut pe acolo, s-a demolat degeaba. De la Gara de Nord până la intersecția cu Buzești era un spațiu mare și gol, de-abia acum 3 ani au făcut o clădire de birouri acolo. Acum câțiva ani niște tineri au încercat să facă un proiect de reabilitare, însă nu au reușit să atragă suficient de mulți bani”. La Cinema Marconi intrarea costa 2 lei, iar filmele rulau în continuare, adică puteai să intri în sală când doreai. Între două filme exista o pauză de 5 minute. La începutul anilor ’90 clădirea este declarată Monument Istoric Clasa B. Cinematograful este închis în anul 1998, iar din anul 2006 reintră în posesia vechilor proprietari.

Proiectul Cinema Marconi – Motor! a însemnat o campanie de sensibilizare a bucureștenilor și a autorităților pentru protejarea, consolidarea și restaurarea clădirii. Nu a reusit. Foto credit cinemamarconi.ro

Proiectul Cinema Marconi-Motor! își dorea revitalizarea cartierului și salvarea cinematografului

Costin Zamfir a fost coordonator de proiecte la ICR Istanbul în perioada 2011-2016, iar din anul 2016 s-a alăturat Asociației Industrii Cultural Creative, Inițiativa Marconi . A pus suflet pentru salvarea cinematografului Marconi de la distrugere definitivă. Tinerii își doreau să facă din Marconi „o scenă culturală reoferită Bucureștiului”. Proiectul Cinema Marconi – Motor! a însemnat o campanie de sensibilizare a bucureștenilor și a autorităților pentru protejarea, consolidarea și restaurarea clădirii. 13 zile de instalații de lumini din și pe clădirea Marconi au animat cartierul; au fost lansate trei producții audio-vizuale, proiectate pe peretele exterior al cinematografului.

Calea Griviței si Cinematograful Marconi, rănile orasului. Foto credit cinemamarconi.ro

„Noi ne ocupam de un loc în care nici oamenii străzii nu doreau să intre, în acest hal a ajuns”

Costin Zamfir: “Marconi este o altă poveste tristă a patrimoniului Bucureștiului. A fost naționalizat în ’48 , a avut două familii de proprietari, a fost retrocedat în anul 2006, iar în clipa de față sunt șapte proprietari. Imaginați-vă că la acest monument Art Deco au venit cei de la ADP, sectorul 1, și au dat jos basorelieful. Mai avem doar fotografii cu el. Vecinii au sunat când cădeau bucăți din el pe trotuar, așa ca au venit și l-au ras cu totul. În anul 2016 , Marconi încă avea parțial acoperiș, între timp nu mai are, mai sunt două bârne care se mai văd. Este clar că este o clădire pericol public. Când eram cu colegii mei și ne doream restaurarea cinematografului Marconi, unul dintre ei s-a întâlnit cu niște oameni ai străzii. I-au spus: noi nu stăm acolo șefu’, nu ne băgăm noi acolo. Și am început să râdem, pentru că noi ne ocupam de un spațiu în care nici oamenii străzii nu doreau să intre, în acest hal a ajuns. Are un subsol cu scaune putrezite și este un focar de infecție. Nu există fonduri pentru care să aplici ca persoană privată, dacă nu pui la dispoziție acel spațiu pentru bunăstarea comunității, pentru scopuri sociale, culturale. Și culmea este că Marconi are și o poziție excelentă: se află exact unde începe Grivița Veche. Adică ar putea fi începutul unui ceva, care ar putea să aibă valoare pentru noi toți. Pe Griviței găsim alte nenumărate clădiri care ar merita o viață nouă și se află în aceeași situație jalnică

Pe Griviței găsim alte nenumărate clădiri care ar merita o viață nouă și se află în aceeași situație jalnică”. Foto credit Ion Diamandi

“A venit o vreme în care lumea nu-i mai spunea nicicum lui Marconi, un boșorog cu poveștile lui despre jazz și film mut”

Costin Zamfir: “Marconi e un Domn. În vârstă, cu baston, Alzheimer și ceva dizabilități, dar un domn cu stil și cu poveste. Dacă nu credeți, mergeți la detalii. Mergeți și vedeți monograma, basoreliefurile, balconul elegant și jobenul lui de anii ’30. Nu e clar dacă va pleca acasă cu tracțiune hipo, cu tramvaiul 11 sau cu vreo decapotabilă stilată pe tapiseria căreia încă se mai văd petele de șampanie de la premiera de săptămâna trecută. Când l-au arestat nu i-au dat un număr. I-au spus Popov. A scăpat târziu, după vreo 12 ani, dar a trebuit să fie Dacia. Marconi prea suna a burghezie pentru urechile comunismului naționalist românesc. A trecut și asta. A venit o vreme în care lumea nu-i mai spunea nicicum. Un boșorog cu poveștile lui desptre jazz și film mut. Cinema Marconi este șansa unui cartier căruia nu i s-a mai dat nici o șansă. L-au ocolit buldozerele și escavatoarele, dar nu-l ocolesc ploaia și înghețul. Nu-l ocolesc nici nepăsarea și delăsarea cu care am trecut pe lângă ei atâția ani”.

Cinema Marconi este șansa unui cartier căruia nu i s-a mai dat nici o șansă”, Foto credit cinemamarconi.ro.

“Marconi ar putea să aibă acoperiș, tencuiala, lumini; Ar putea să se bucure de o cinematecă”

Costin Zamfir: “Astăzi nu-mi place Marconi. N-are acoperiș și stă să cadă. Plus că au putrezit scaunele și mulți îl folosesc drept WC public. Dacă treci pe lângă el, ai toate șansele să-ți cadă tencuiala în cap. Nu mai are canalizare, instalație electrică, plasatori, trăsuri în fața intrării. Dar ar putea să-mi placă. Ar putea să aibă acoperiș, tencuială, lumini. Ar putea să se bucure de o cinematecă. De o seară de teatru sau de o poveste cu cabernet și pastramă de berbecuț. Scaune noi, covor roșu, ecran de argint, chiar și de aur, pentru noi toți”.

Clădirea cu cariatide de pe Calea Grivitei. Foto credit Ion Diamandi

“Vor să facă tot timpul aceste blocuri noi care intră într-o contradicție flagrantă cu această zonă, blocuri noi și reci”

Ion Diamandi: “Cei care se ocupă de imobiliare în cartier sunt foarte interesați de terenuri. Zona este centrală și metrul de pătrat este foarte scump, iar ei vor să facă tot timpul aceste blocuri noi care intră într-o contradicție flagrantă cu această zonă. Blocuri noi și reci, dar care le aduc foarte mulți bani. Așa dispare orașul vechi. Ei asta vor: vor terenul gol, nu-i interesează istoria, tradiția sau ce avem unic, frumos. Îi interesează terenul și să obțină autorizația ca să ridice ceva cât mai înalt. Și mai este ceva la noi, ceva ce nu înțelegem. Tinerii nu înțeleg foarte bine calitatea lucrurilor care se făceau înainte. Casa veche, dacă este bine întreținută, cum este casa mea, poate să arate foarte bine și azi. Când eram student, o pereche de blugi adevărați, Levi’s Strauss, costa jumătate de salariu, dar mă ținea cu anii. Acum cumperi pantaloni gata rupți”.

• 

• 

• 

Cădirea cu cariatide de pe Calea Grivitei, detalii. Foto credit Ion Diamandi

“Mulți dintre noii proprietari din cartier nu au vocație de proprietari, nu înțeleg ce înseamnă o casă istorică cu valoare arhitecturală”

Ion Diamandi: “Simt o deziluzie imensă când mă plimb în cartierul meu. Casele au revenit la foștii proprietari și statul nu s-a mai interesat de ele, problema a fost pasată. Mulți dintre noii proprietari nu au vocație de proprietari, nu înțeleg ce înseamnă o casă istorică cu valoare arhitecturală. Casele dispar, între timp au mai trecut niște ani, niște cutremure. Fenomenul caselor părăsite a apărut în ultimii ani, dar se accentuează pe zi ce trece. Merg prin cartier și mai văd câte o demolare, deși este zonă protejată. Este o situație îngrozitoare, nivelul oamenilor a scăzut îngrozitor, oamenii arată rău, sunt pricajiți, triști, iar această neîntreținere a clădirilor duce la mizerie. Unele case sunt cumpărate deja de dezvoltatori și în caz de cutremur se îmbogățesc peste noapte, că nu mai trebuie să obțină autorizația de demolare”.

“Am văzut în ultimii ani demolări masive, am identificat 15 case părăsite în numai un kilometru de Calea Griviței”

Ion Diamandi: “Numai pe Calea Griviței, de la Gara de Nord și până când începe Bulevardul Dacia am indentificat vreo 15 case părăsite, este un număr imens pentru numai un kilometru. Se află în stadii de degradare mare, există doar 3-4 case care au fost renovate pe stradă, doar atât. Este o suită întreagă de clădiri care stă să cadă. După 1900 am văzut demolări masive, s-a pus foc la o clădire de lângă Feroviar, o clădire superbă. Mai era funcțională clădirea Hotelului Marna, o clădire Art Deco minunată”.

Calea Griviței ar trebui să se numească in fapt Calea Ruinelor. Foto credit Ion Diamandi

“Legislația permite ca proprietarii să fie amendați dacă nu-și întrețin clădirile, dar acest fapt nu se întâmplă”

Ion Diamandi: “Niciunul dintre cei care s-au perindat pe la Primăria sectorului 1 nu a avut în vedere acest dezastru, nu a fost interesat. Primarul sectorului 1 vorbește acum despre faptul că vrea să cumpere niște clădiri, cum este și fostul Hotel Dunărea, ca să facă hub-uri culturale. Legislația permite totuși ca proprietarii să fie amendați dacă nu-și întrețin clădirile, majoritatea lor fiind deja cumpărate de dezvoltatorii imobiliari. În urma scandalurilor, nu prea mai pot obține autorizații de demolare și atunci așteaptă să cadă singure casele, le țin așa. Au cumpărat cu prețuri mici și acum vor cere prețuri mari ca să le văndă Primăriei. Sunt exemple în țară de orașe care au reușit să-și protejeze și să-și valorifice patrimoniul. Oradea, Cluj au devenit orașe foarte vizitate și apreciate, deci iată că se poate”.