Cum amenajezi biroul de acasă

Conjunctura actuală obligă pe mulţi dintre noi să prestăm munca la domiciliu. În acest scop trebuie să ne amenajăm biroul de acasă. Deasemenea, nu mai este mult şi începe şcoala. Cel puţin o parte din procesul de învăţare se va desfăşura acasă. Camera şcolarului, adolescentului şi chiar a studentului trebuie regândită în acest sens.

Indiferent cine este utilizatorul pentru biroul de acasă, este foarte indicat să optaţi pentru un model ergonomic, conceput în aşa fel încât să ofere confort maxim şi să diminueze gradul de oboseală. Trebuie pus accent pe ergonomie și sustenabilitatea mobilierului.

Chiar într-un apartament mic, dacă nu se poate dedica o încăpere pentru biroul de acasă, puteţi amenaja un colţ de lucru în living sau chiar în bucătărie sau balcon.  Ideal ar fi să beneficiaţi de lumină naturală iar amplasarea biroului trebuie să fie astfel ca lumina să vină din stânga (pentru dreptaci). Aveţi grijă deasemenea ca între sursa de lumină şi suprafaţa biroului să existe o distanţă de cel puţin 30 cm. Spre deosebire de munca la birou, acasă se recomandă o mica pauză de 5-10 minute în care să se facă puţină mişcare fizică: mişcări de braţe, stretching şi câţiva paşi.

Cum alegeţi mobilierul

Biroul poste fi o simplă masa. Pe piaţă se găseşte însă o multitudine de modele, de la cele clasice stil pupitru, la cele moderne. Deasemenea cele din lemn masiv şi elegante, cu sertare sau fără. De aceea preţurile sunt şi ele extrem de diferite.

Masa trebuie să permită braţului să stea vertical, iar antebraţul să stea poziţionat faţă de acesta la un unghi de 90 de grade. Este recomandat un scaun  ergonomic, rotativ, prevăzut cu un spătar potrivit. Partea de şezut trebuie să menţină coapsele la nivel orizontal şi genunchii la un unghi de 90 de grade.

Mobilierul de birou şi designul

Un scaun de birou poate fi la rândul său din piele naturală, în nuanţe elegante. În acest caz va  completa armonios decorul încăperi. Deasemenea poate fi un scaun cu sistemul automat de ajustare precum şi mânere speciale. Deasemenea, modele de scaune birou mai sofisticate cu masaj ce va asigura o relaxare profundă datorită multiplelor funcţii şi nivele de intensitate. Poate fi şi ceva extrem de elegant care se pretează decorurilor clasice. Cele din piele în stilul Chesterfield sunt cele mai rafinate.

Un scaun negru se integreaza armonios in orice decor. Unul maro poate aduce o notă rustică. Un scaun de birou alb este perfect pentru o cameră de lucru amenajată în stil scandinav, shabby chic, clasic sau modern.

Alături de scaune, printre produsele care pot aduce un confort sporit în cadrul lucrului de acasă se regăsesc diferite accesorii. Printre acestea, lămpile de birou, brațele de monitor, birourile electrice ajustabile pe înălțime. Deasemenea și soluțiile acustice decorative, care pot fi integrate cu ușurință în design-ul open-space.

Idei de amplasare

În această privinţă, sfaturile unui designer de interior sunt binevenite. Aceasta mai ales dacă va veni cu soluţia pentru fiecare caz în parte.

Dacă ai un spaţiu deschis, cu o zonă de şedere într-o parte, puteţi amplasa biroul în spatele canapelei. Un colţ de încăpere neutilizat, cum este cel de lângă TV sau şemineu poate fi locul ideal pentru amplasarea unui mini-birou.

În locul unui birou complet, puteţi opta pentru o masă rotundă, aşezată într-un colţ nefolosit. Este o opţiune excelentă pentru interioarele aglomerate. Deasemenea pentru camerele de familie, astfel putându-se lucra sau învăţa în zona în care se strânge întreaga familie.

Dacă dispuneţi de un living mare, puteţi dedica biroului o zonă din aceasta, prin amplasarea aici a unui mobilier specific în faţa unui perete. Pentru a evidenţia biroul faţă de restul elementelor de mobilier din cameră, adăugaţi un mic covor.

Un birou compact se poate proiecta în spaţiul liber de lângă canapea, în partea de jos a scărilor sau chiar pe hol. Într-un apartament unde trebuie valorificat la maximum spaţiul existent, biroul se poate poziţiona în zona de şedere. De exemplu, în continuarea canapele. Astfel va putea fi folosit  şi ca măsuţă laterală.  În locul bibliotecii puteţi opta pentru rafturi montate pe perete. În acest caz optimizaţi spaţiul de stocare şi păstraţi circulaţia.

Dacă în familie sunt şi copii, o modalitate bună de a oferi fiecărui membru o zonă de lucru fără a ocupa prea mult spaţiu este să aşezaţi mai multe birouri de-a lungul unui perete. Astfel vor putea fi utilizate de două sau mai multe persoane.