Interioare armonioase în care energia să circule: Interviu cu designer Genoveva Hossu

Mulţi ani de experiență profesională în domeniul designului de interior, instruire la una dintre cele mai bune școli din Europa, “Kelly Hoppen Design School”, absolventă a “Decorator courses Jab, Ado International”, fiind şi primul ambasador al firmei JAB Anstoetz, antreprenor cu mare experiență de leadership, birouri la Cluj Napoca, Bucureşti şi Dubai, prezenţă constantă la marile târguri internaţionale, Genoveva Hossu a adus în România conceptul de biogeometrie şi odată cu aceasta, armonie în multe case.

De curând, designerul a avut amabilitatea de a ne acorda un interviu.

1. Ce loc ocupă locuinţa personală în viaţa ta? Cum ai realizat decorul? Foloseşti ideile inovatoare şi în cazul propriei case?

Casa este un reper al sufletului nostru. Starea sufletească sau sănătatea emoțională a unei familii se observă foarte ușor din modul în care este (sau nu) aranjată casa.

Casa mea este la Cluj. O oază de liniște și calm. Am folosit culori neutre și taupe tocmai pentru a face loc culorii, care poate veni din accesorii, flori sau chiar mâncare.

Dacă prin idei inovatoare te referi la Biogeometry și Ylister, da! Un mare DA! Acum nu îmi imaginez o casă care să nu fie gândită și din aceste perspective.

2. Ai venit în domeniul designului de interior cu idei noi, revoluţionare, pe care le-ai implementat în proiecte de amenajare. Te rog să ne explici câteva principii de biogeometrie şi cum pot fi utilizate în proiecte.

Oamenii trebuie să conştientizeze modul în care poate fi armonizată casa pentru sănătatea lor şi a familiilor lor, să încerce să transforme casa într-un univers complet, frumos, sănătos prin  eficientizarea spaţiului, inserarea artei şi armonizarea energiilor.

Tocmai acest lucru se poate realiza cu ajutorul biogeometriei, o știință (relativ) nouă care se bazează pe interacțiunea formei, a texturilor și culorilor cu mediul în care trăim, fie el loc, spațiu sau tehnologie. Principiile energetice ale formei sunt utilizate pentru a echilibra calitativ sistemele energetice biologice şi a armoniza interacţiunile lor cu mediul.

Totul pornește de la faptul că trebuie să fii sincer cu tine atunci când te gândești la spațiul în care vrei să locuiești. El trebuie curățat. Nu mă refer aici la curățenia obișnuită, care este normală. Vorbesc despre purificarea energetică. Armonia este dată de forme rotunde. Mai întâi trebuie să gândești cum va curge viața în interiorul respectiv, și apoi să dai curs acelui gând. 

Dacă vrei să mergi mai departe și să abordezi situația mai profund, atunci eu, sau unul dintre cei 70 de practicieni BioGeometry din lume, te putem ajuta.

3. Oamenii petrec acum mai mult timp în case şi le vor mai sănătoase, mai sigure, mai confortabile. Ce modalităţi foloseşti în proiectele tale în acest scop?

Vechea paradigmă, bazată doar pe cele cinci simțuri, este depășită. Putem să funcționăm foarte bine dacă ne bazăm exclusiv pe cel de-al șaselea simț, dacă respectăm regulile în ceea ce privește igiena emoțională, mentală și fiziologică. Energia trebuie să circule.

Atunci când lucrez, eu mă bazez pe respect față de ceilalți și față de mediu, pe iubire și sinceritate. Legătura incontestabilă care există între om și Pământ este una deosebit de profundă. Iar identificarea acestei legături, cunoașterea și înțelegerea ei, poate aduce sănătatea spațiului și a locuitorilor lui. Pe de altă parte, arta, fie aceasta sub formă de tablouri, sculpturi sau muzică, are un impact imens asupra dispoziţiei şi emoţiilor noastre, deci trebuie folosită din plin în casele noastre.

4. Care consideri că este rolul culorilor în amenajările de interior şi cum crezi că vor influenţa viaţa locatarilor? Care este culoarea ta preferată? Care sunt sursele de inspiraţie în proiectele tale?

Culorile sunt mult mai mult decât simple nuanțe care ne bucură ochii. Ele sunt frecvențe. Iar, la nivel subconștient, ele ne definesc pe noi, ca oameni, ne influențează și ne ajută. Însă, pentru asta, trebuie să le înțelegem cu adevărat valoarea. Înțelegerea culorilor este vitală într-un interior.

Eu iubesc culorile! Sunt parte din mine și din ceea ce reprezint. Dar culoarea mea preferată este verdele smarald. Nici nu e de mirare, pentru că este culoarea inimii. Cu toții ar trebui să fim verzi, nu? 🙂 Adică să trăim din inimă!

Ca surse de inspiraţie, de obicei, mă inspir din personalitatea clientului. Toate răspunsurile cred că se găsesc în felul lui de a fi – unic, de altfel. Istoricul familiei, pasiunile și preocupările care îl fac fericit, comorile ascunse în aptitudinile sale, toate, împreună, sunt izvor nesecat de inspirație pentru un design interior scos din tipare. Pe post de catalizator, mai folosesc târgurile internaționale de design, călătoriile, arta și zilele liniștite, petrecute în familie.

5. De curând ai fost în Italia şi se cunoaşte interesul pe care îl ai faţă de designul italienesc. Din cauza pandemiei, unele târguri internaţionale din domeniul designului s-au desfăşurat online sau au fost anulate. Oamenii ştiu mai puţin despre tendinţe şi noutăţi. În urma vizitei în Italia, ce poţi să ne spui despre tendinţe, în special referitor la mobilier. Sunt schimbări? Marii designeri au mai lansat idei, colecţii şi stiluri noi?

Acum, în Italia, se observă o renaștere a manufacturilor, dar și o reorganizare a lor. Importurile din China nu se mai fac în același ritm. Ceea ce mă bucură cu adevărat este că piața românească s-a maturizat excepțional. Nu neapărat în sensul că au apărut colecții noi, ci referitor la faptul că brandurile s-au reașezat. La fel și designerii. Se observă o definire a ceea ce sunt ei cu adevărat și ce îi face valoroși. Au căpătat un alt sens al identității și au continuat să meargă pe această cale.

Mă aștept ca, la toamnă, să văd o schimbare pozitivă și la Milano având în vedere că s-a anunțat deja că evenimentul va avea loc. Avem nevoie de astfel de evenimente.

6. Ce sfaturi poţi să le dai tinerilor din ţară care doresc să îşi decoreze sau renoveze locuinţa?

Cel mai important este să NU se inspire de pe internet! Cel mai bine este să iasă afară, în natură, să-și descopere propria abordare din interacțiunea cu natura. Garantez că astfel vor reuși să-și creeze o locuință exact pe sufletul lor!

Mulţumesc, spor şi numai bine!