Eleganţă şi bucurie prin detalii şi decoraţii rafinate la petrecerea de Revelion

Sărbătorirea trecerii în noul an este acum în centrul atenţiei şi ne interesează cum vom petrece această noapte, care va fi ambianţa, cum ne vom organiza şi decora casa, ce toalete vom aborda, cum vom aranja masa.

Dacă am afirmat că sărbătoarea Crăciunului este legată de tradiţii, ne-am referit la faptul că este o petrecere în primul rând de familie iar un decor rustic, de exemplu, poate fi o soluţie bine venită. Desigur şi conotaţia religioasă este foarte puternică iar decoraţiile sunt de cele mai multe ori simboluri legate de Naşterea Domnului.

În schimb, Revelionul nu mai este neapărat legat de familie, este o petrecere cu mult tam-tam, cu grupuri mai mari de persoane, mai gălăgioasă, care ţine întreaga noapte. Totuşi şi serbarea venirii noului an este una tradiţională, multe obiceiuri fiind foarte vechi, altele mai noi. În urma unor descoperiri, se pare că petrecerile pentru noul an datează chiar cu mult înainte de era noastră. Ca obiceiuri În noaptea dintre ani, oamenii își pun o dorință, pentru că aceasta are toate șansele să se îndeplinească.

Deasemenea, noaptea de Revelion este întâmpinată cu mult zgomot şi focuri, acestea alungând spiritele rele. De aici şi folosirea de petarde, practicată în special de către tineri, precum şi jocurile de artificii. Desfacerea şampaniei este pentru ca noul an să fie prosper. În zonele rurale se merge cu capra. Deasemenea, se colindă. Pe 1 decembrie se merge cu pluguşorul iar pe 1 ianuarie se sorcoveşte, obiceiuri care se mai practică şi la oraşe.

Petrecerea de Revelion

Am expus mai multe lucruri pentru a înţelege de ce sărbătoarea şi petrecerea de Revelion trebuie să fie una veselă, optimistă, colorată, strălucitoare, iar decorul, atmosfera, ţinutele să fie în acest ton de voie bună.

Eleganţa, chiar şi rafinamentul, sunt binevenite ca şi hazul, glumele şi elementele ludice. Şi excentricităţile pot fi uneori bine venite. Uitaţi, aşadar, pentru câteva ore de griji şi economisire! Dacă organizaţi acasă petrecerea, acesta este momentul în care să scoateţi serviciul de porţelan, sfeşnicele de argint, tacâmurile bune şi să purtaţi o bijuterie. În ceea ce priveşte decorul, canalizaţi-vă atenţia asupra acelor elemente care impun nota de sărbătoare. Animaţi aranjamentele cu inele speciale, din diverse materiale şi culori, fie legate cu panglici, mărgele sau alte ornamente specifice evenimentului.

Florile, aranjamentele florale, ghirlandele nu vor lipsi. O soluţie bună, în special în cazul petrecerilor cu mai mulţi tineri, este ca masa să fie sub formă de bufet, cu toate preparatele puse de la început pe masă. În acest fel, petrecerea va fi mai dinamică, discuţiile mai comode, va fi spaţiu suficient pentru dans.

Aranjarea mesei

Şi pentru aranjarea mesei de Revelion sunt tendinţe, există şi în acest caz o modă. O legătură există cu tendinţele legate de designul de interior precum şi cu cele din fashion dar până la un anumit punct.

Culorile anului 2023 alese de Pantone şi Benjamin Moore, respectiv Magenta şi Raspberry Blush reprezintă soluţii excelente pentru a le folosi în aranjarea mesei de Revelion din acest an. Faţa de masă, şervetele, aranjamentele festive în aceste nuanţe vor imprima excelent atmosfera festivă şi veselă a petrecerii de Revelion.

Iar dacă acestea se vor regăsi şi pe platourile cu preparate vor completa de minune întregul tablou coloristic. În acelaşi timp, vesela, tacâmurile, paharele şi lumânările festive vor completa ansamblul mesei. Nu uitaţi că o piesă centrală va aduce un important prestigiu iar globurile colorate răspândite pe suprafaţa mesei vor imprima strălucirea care va sublinia festivitatea. În lipsa unei piese centrale puteţi folosi un aranjament floral spectaculos. Sau un ananas de dimensiuni mai mari care va aduce, fără îndoială, o notă de exotism

Vă puteţi aduce un aport special prin felul în care prindeţi tacâmurile în şervete, câteva idei de inspiraţie fiind expuse în fotografii.

În ceea ce priveşte stilul folosit în aranjarea mesei, recomandăm în primul rând eleganţa clasică, aceasta fiind întotdeauna o soluţie de succes.

Desigur, în funcţie de decorul interior al casei, de accesoriile pe care le aveţi în gospodărie puteţi merge pe unul dintre stilurile clasic reinterpretat, eclectic, retro sau baroc, pentru acesta din urmă ar fi necesare accente aurii. Lăsaţi pentru alţii stilul minimalist sau cel industrial, deşi sunt la modă. Să nu ne jucăm cu cuvintele. Mai puţin nu înseamnă mai mult ci induce gândul spre sărăcie, la fel ca şi un décor cu metale ruginite. Adică exact invers faţă de ce am dori să ni se întâmple în anul ce va să vină.

Masă bogată şi La Mulţi Ani!

Foto: Pinterest, Shutterstock