Iniţial cunoscută sub numele de “Casa Filipescu”, construcţia din jurul anilor 1850, situată la intersecţia străzii Sevastopol cu Calea Victoriei, devine în 1889 proprietatea lui Constantin Cesianu. Acesta era avocat, mare proprietar şi deputat conservator de Romanaţi, fiind căsătorit cu Elena Brăiloiu.
Clădirea avea două corpuri, fiind destinată a fi locuită de două familii, specificul fiind de case boiereşti de la începutul secolului al XIX-lea din perioada la Belle Epoque. În această reședință au locuit câteva familii din aristocrația românească, precum Iancu Filipescu și Maria Ghica Filipescu.
În anul 1892 Cesianu schimbă radical aspectul casei, în baza proiectului arhitectului Leonida Negrescu, şcolit la Paris, prin care cele două case sunt unificate însă păstrându-se structura de bază nemodificată. Se reconstruieşte faţada pe aliniere, se înalţă tavanele şi zidurile, adăugându-se ornamentele, care însă s-au menţinut din păcate în mică măsură. Imobilul a fost refăcut în baza unui plan traditional, camerele fiind dispuse în funcţie de axa coridorului.
Camerele importante erau la stradă, iar cele al dependinţelor se legau cu ieşirile de serviciu. La parter intrarea se face direct din curte iar la etaj camerele sunt stil “vagon”, cu trecere din una ]n alta. Exteriorul este decorat cu ancadramente formate din frontoane susţinute de console, iar pe latura din Calea Victoriei sunt două balcoane cu feronerie având motive vegetale. Stilul este eclectic dar din decoraţii unele pot fi lesne încadrate în stilul neoclasic.
În anul 1900, arhitectul I.D. Berindey a realizat un proiect care urmărea remodelarea în stil eclectic de inspiraţie franceză, rămas doar în intenţii şi existent în arhivele Primăriei. Perioada până în1933 a fost reprezentativă pentru viața mondenă a Casei Filipescu-Cesianu. În anul 1935, moştenitorul Dinu Cesianu, care în calitate de ministru plenipotenţiar al României la Paris locuia în Franţa, decide vânzarea imobilului şi terenului adiacent Radiodifuziunii Române. Cinci ani mai târziu, în baza unui contract de schimb, Primăria Municipiului Bucureşti cedează radiodifuziunii un teren din şoseaua Kiseleff – Bdul. Mareşal Prezan şi primeşte în schimb “întregul imobil” cu construcţiile aflate pe el în suprafaţă de 5 037 mp. Astfel, casele Cesianu au rămas în proprietatea PMB până în prezent, fiind declarate monument istoric categoria A, de importanţă naţională. În perioada anilor 1940-1941 a fost luată hotărârea ca sediul Muzeului Comunal (astăzi Muzeul Municipiului București) să primească reședința Cesianu pentru expozițiile sale, însă din cauza stării deteriorate a imobilului, acesta a fost sediu pentru birouri şi depozite, situaţie neschimbată şi pentru perioada 1948-2015.
.
Proiectul de consolidare- restaurare
Proiectul de consolidare, conservare şi restaurare al Casei Filipescu-Cesianu a constat în lucrări de consolidare structurală a corpului principal, recompartimentare şi refuncţionalizare a spaţiului interior, astfel încât fostele încăperi ale casei împreună cu spaţiile nefolosite din subsol şi pod să devină spaţii expoziţionale vizitabile.
Faţadele cu toate elementele exterioare decorative au fost reîntregite şi readuse la starea iniţială. Astfel, imobilul şi-a redobândit identitatea, devenind un reper vizual caracteristic Căii Victoriei. Feroneria faţadelor a fost demontată şi restaurată în atelier. Ferestrele de la parter au primit toate, pe exterior, grilaje din fier forjat după modelul existent.
Starea avansată de degradare a impus ca tâmplăria veche să fie înlocuită complet, dar elementele vechi specifice (cremoane, druckere, şilduri) au fost preluate în modelul nou. Din păcate, deşi decoraţiile din exterior au fost restaurate şi refăcute, în interior clădirea nu mai are nimic comun cu o casă boierească ce poate fi asimilată astăzi ca şi un adevărat palat.
Intrarea este de-a dreptul meschină iar multe încăperi sunt de dimensiuni mici căci se pare că au fost ridicaţi pereţi noi despărţitori. “Totul era extrem de degradat şi nu s-a mai putut reface nimic” spun acum cei de la muzeu.
Muzeul Vârstelor
Pentru prima oară de la intrarea în patrimoniul comunal al proprietăţii Filipescu-Cesianu, este organizat un muzeu modern al cărui proiect expoziţional cu profil de antropologie urbană se vrea să restituie publicului 300 de ani de istorie a familiei, copilăriei şi vieţii intime.
Colecția muzeului cuprinde haine, diverse exemple de arte decorative, mobilă, obiecte casnice, colecții de porțelanuri, sticlă și metale, lucruri care reflectă evoluția tehnologiei, muzicii de acasă, etc, prin ele fiind prezentată evoluția vieții cotidiene.
Deşi intenţia a fost bună, trebuie să spunem că pentru mulţi vizitatori Muzeul vârstelor este o mare decepţie. Sunt expuse multe elemente dar nu se reuşeşte decât nişte flashuri din viaţa oamenilor care par răzleţe şi oarecum alese aleator.
Credem că vizitatorii, în special bucureştenii, se aşteptau să li se prezinte stilul de viaţă al locuitorilor din anumite epoci. Cum trăiau familiile aristocratice dar şi cele mai sărace, care era moda (ni se arată doar costume din epoca fanariotă), cum era viaţa mondenă în perioada interbelică (chiar atunci când Casa Filipescu-Cesianu cunoaşte o perioadă de glorie), cum era transportul, cum era iluminatul pe străzi dar şi în interiorul caselor, care erau condiţiile sanitare, cum era viaţa în perioada comunistă, cum se locuia iar lista poate continua. Desigur că despre toate acestea s-au scris cărţi dar un muzeu este altceva.
Casa Filipescu – Cesianu este foarte bine aleasă pentru demonstrarea şi informarea despre aceste aspecte dar interiorul său nu s-a reuşit a se reface. Decoraţiile, mobilierul, piesele de artă ar fi trebuit puse într-un context, într-o ambianţă specifică perioadei, care din păcate lipseşte.
Parcul
După 75 de ani de aşteptare, parcul Casei Filipescu-Cesianu a devenit un spațiu de recreere și agrement, iar în punctele special amenajate sunt organizate spații de expunere (Lapidarium), concerte sau piese de teatru (zona de scenă din spatele grădinii).
Foto: Ion Diamandi