Vila Sanda, o casă tipic mediteraneană

O spendidă vilă tipic mediteraneană a fost proiectată de un arhitect român

Casele mediteraneene, apărute imediat după primul război mondial în zonele de lângă mare, sunt case care prin dimensiunea lor, proporţia, materialele folosite, dar mai ales prin căldura pe care o degajă exprimă incontestabil dorinţa oamenilor de relaxare. La o casă tipic mediteraneană totul porneşte de la natural şi ecologic şi se termină cu o ambianţă total relaxată în care toată lumea se simte bine.

Vila Sanda este poziţionată pe faleza înaltă de la Marea Neagră în oraşul Balcic

Materialele naturale, o atmosferă relaxată, deschiderile şi terasele largi, abundenţa de plante şi flori, uneori piscine, culorile, în care energia celor solare este echilibrată de albastrul marin, cam acestea ar fi caracteristicile generale. La construcţie se folosesc materialele naturale, în primul rând piatra, dar şi lemnul, argila, varul, în diferite combinaţii. Ca structură de rezistenţă la o casă tipic mediteraneană o variantă foarte răspândită este cărămida, iar pentru acoperiş ţigla ceramică tip olan. Aceste soluţii asigură interioare răcoroase şi reconfortante, o altă caracteristică a acestor case.

Frumoasa plajă la mare a Vilei Sanda este străjuită de un zid înalt de piatră şi este decorată cu flori multicolore

Dat fiind toate aceste aspecte nu este de mirare că mulţi au dorit să fie proprietari de astfel de case mai ales dacă aveau un teren bine plasat  iar tendinţa este în creştere. Şi în zilele noastre nu sunt puţine familii care optează pentru un proiect de casă mediteraneană  atunci când intenţionează să-şI construiască o casă nouă. Inspiraţia poate veni de la casele mediteraneene vechi iar în acest caz putem deosebi două tipuri. Desigur în primul rând  sunt casele italieneşti (toscane, renascentiste) care prezintă multe caracteristici ale caselor mediteraneene clasice. Deasemenea putem deosebi şi casele de tip spaniol care la rândul lor prezintă puternice influenţe de stil maur. Acestea sunt foarte mult răspândite în California şi Florida, fiind cunoscute sub numele de case coloniale spaniole. Între caracteristicile specifice ale acestor case se numără coloanele şi grădinile interioare (patio).

O casă mediteraneană “românească“

Iată şi un exemplu de casă tipică mediteraneană. De influenţă italienească, vila pe care o prezentăm nu este la Marea Mediterană şi nici în California sau Florida. O adevărată bijuterie arhitecturală, în plus, vila a fost proiectată de către arhitecţi români şi este destul de la îndemână pentru a fi observată şi chiar locuită.

Terasa din piatră oferă splendida perspectivă a mării

V-am stârnit curiozitatea?  Este vorba despre o vilă interbelică la Marea Neagră, în  oraşul Balcic şi concepută de unul dintre cunoscuţii arhitecţi români. A fost construită când teritoriul aparţinea României şi se situează pe faleză în apropierea Castelului regal din Balcic. Proprietarul iniţial (şi arhitectul Vilei Sanda) a fost arhitectul Paul Smărăndescu (1881-1945). Acesta a fost şi rectorul Facultăţii de Arhitectură din Bucureşti. Numele vilei, care a rămas şi astăzi, este cel al soţiei arhitectului.

Saloanele generoase ale Vilei Sanda sunt decorate şi finisate în spirit renascentist

Vila a fost construită în anul 1934 de către antreprenorul Americo Furlani. Noul proprietar din 2006 este un mare operator turistic local şi este pusă în circuitul turistic. Vila a fost restaurată foarte bine în 2008 când au fost întărite elementele de casă mediteraneene. Arhitectul care a supervizat lucrările de restaurare a fost Vladimir Popov.

Interiorul este glamuros şi decorat în stilul vilelor italieneşti. Actualmente vila funcţionează ca hotel de lux. Beneficiază de săli de recepţie/holuri generoase dedicate socializării, cu deschideri largi şi privelişte la mare. Mai ales că vila este poziţionată pe locul înalt al falezei. Şemineul dă tonul unei ambianţe luxoase.

Sofale şi fotolii comode, vedere asupra mării şi şemineul

Două terase foarte mari, orientate spre mare, oferă posibilitatea locatarilor atât a priveliştilor superbe cât şi a ambianţei. Din aceasta nu lipsesc plantele mediteraneene şi florile. Un accent special în amenajare a fost pus pe folosirea din abundenţă a pietrei. Atât la exterior cât şi la interior, ceea ce îi conferă tipul de vilă mediteraneană.

O scară din piatră coboară spre plajă

De la vilă se poate coborâ pe scările de piatră direct pe plaja din faţa clădirii, unde se găseşte şi o piscină modernă.

O piscină modernă

Foto: Shutterstock, Pinterest, arhiva lifeandstyle.ro