Proiect de casă: transformarea unei locuinţe
Beneficiarul a construit inițial o locuință, pe structura metalică. Aceasta a rămas neterminată timp de
Beneficiarul a construit inițial o locuință, pe structura metalică. Aceasta a rămas neterminată timp de
Vine un moment în viaţa fiecărui părinte când realizează că odată cu vârsta se modifică
VELUXlab este prima clădire italiană cu aproape zero consum de energie dintr-un campus universitar şi
Beneficiarii acestui proiect au decis să locuiască din nou în casa părintească, alături de familiile
Şoseaua Kiseleff este, fără îndoială, una dintre cele mai frumoase şi apreciate artere nu numai
Am fost de două ori în croazieră. Cel mai mult îmi plăcea seara când mergeam
Proiectul de amenajare al apartamentului tip duplex, având o suprafaţă de 56 metri pătraţi la
Primele două Licitaţii de artă, de fapt două părți ale aceleași Licitații a unei Colecții
Românii au simţit întotdeauna nevoia de frumos şi de aceea nu au pierdut prilejul de
În absenţa marilor evenimente expoziţionale, Salone del Mobile Milano şi Maison&Objet, ale căror ediţii din