O casă de boieri pe Calea Dorobanţilor – Casa Filitti

Frumoasa casă de pe Calea Dorobanţilor  nr 18 cu intrare grandioasă cu coloane a aparţinut familiei boiereşti Filitti.

Construită în anul 1910, în stil eclectic, lipită de altă casă boierească, Dinu Brătianu, planurile casei Filitti au fost realizate de arhitectul român cu origini franceze Ernest Doneaud. Acesta a realizat mai multe case rezidenţiale şi a colaborat la edificarea mai multor clădiri importante, printre care, Palatul Cercului Militar Național (Casa Armatei) precum şi Palatul Culturii din Ploieşti.

Familia Filitti

Familia Filitti este de provenienţă din Grecia. Călugărul Dositeii Filitti vine în ţara Românească în secolul XVIII şi ajunge mitropolitul ţării. Familia deţine moşii întinse dar din aceasta apar şi personalităţi în domeniul culturii şi politicii.

Două case boiereşti lipite una de alta: Casa Filitti şi casa Dinu Brătianu

Conform istoricului Georgeta Filitti, “Filiţii au fost mereu conservatori, apropiaţi de Petre Carp şi de Titu Maiorescu. Motivaţia de a nu merge de partea Antantei trebuie înţeleasă ca o opţiune menită să ferească România de o alianţă cu Rusia, ţară care mai totdeauna ne fusese potrivnică.”. De altfel, Ion C. Filitti, istoric, diplomat, academician la 34 de ani şi educat în Franţa, a suferit mult de pe urma orientării lui filogermane şi mai ales a faptului că nu s-a dezis de ea şi, conform istoricului Georgeta Filitti a fost ţinut la index de Nicolae Iorga. Regimul comunist a confiscat averea familiei iar fiul său, Manole Filitti a făcut puşcărie din cauza istoriei familiei sale.

Ce caracterizează o casă boierească

Datorită poziţiei sale centrale şi bineînţeles calităţii construcţiei, Casa Filitti de pe Calea Dorobanţilor a fost în timpul regimului comunist sediul ambasadei Croaţiei şi deci nu a avut mult de suferit.

Actualmente, clădirea funcţionează, ca multe alte case boiereşti, drept restaurant, Tucano Coffee. Renovarea pentru noua funcţionalitate a implicat un design de interior modern dar care nu are legătură cu decorul, stilul şi ambianţa originală. Se potriveşte însă foarte bine organizarea casei cu saloanele sale generoase cu înălţime apreciabilă.

Decoraţiile şi stucaturile florale de la exterior sunt bine păstrate şi evidenţiate. Se remarcă şi frumoasa uşă de intrare din fier forjat.

Tot istoricul Georgeta Filitti ne spune despre boierie şi casele boiereşti: “Boierimea a fost un mod de viaţă, într-o perioadă când casele şi palatele erau frumos construite, în care te adresai celor din jur într-un mod civilizat, în care te aşezai la masă cu o anumită ceremonie. În perioada interbelică şi chiar după, în această lume artistocratică, a existat un element comun: bridge-ul. Noi organizam acasă, o dată pe lună, o reuniune cu peste 30 de musafiri. Dintre cei care veneau des la noi au fost Corneliu Coposu, Alecu Paleologu, Ion Raţiu.”.

Foto: Wikipedia.org (debut), Ion Diamandi