De sărbători, folosiţi metode tradiţionale şi produse de curăţat prietenoase cu mediul şi familia

Curăţenia generală a casei a fost începută încă de la sfârşitul lunii noiembrie,  cu exteriorul (curtea, grădina, ferestrele) şi  a fost continuată la interior cu  fiecare suprafaţă (parchet, plăci ceramice, geamuri, oglinzi, metal, etc.) întrucât acestea necesită soluţii diferite. Pentru bucătărie se pot folosi metode tradiţionale pe bază de substanţe naturale care au o eficienţă deosebită.

Casa curată ca paharul

Atât suprafeţele cât şi toate aparatele din bucătărie trebuie să fie impecabile şi în stare perfectă de funcţionare, curăţarea lor necesitând a fi realizată chiar puţin înaintea perioadei de sărbători.

Este bine să ştiţi că detergenţii din comerţ, ce conţin substanţe chimice dăunătoare, pot fi înlocuiţi cu trucuri din bătrâni, cu substanţe la îndemână, nelipsite din nicio bucătărie, cum este bicarbonatul de sodiu, şi cu produse luate direct din natură, precum lămâia.

Podeaua poate fi curăţată folosind un amestec de apă şi oţet. Tot cu ajutorul acestei formule magice, pardoselile din ceramică nelustruite îşi recapătă aspectul natural. În privinţa acoperirilor din piatră, recomandarea este  să fie curăţate cu o soluţie obţinută dintr-un litru de apă şi două linguri de sodă.

Frigiderul. Mirosurile neplăcute vor dispărea ca prin minune dacă veţi plasa în spatele grătarelor un plic de bicarbonat de sodiu, o lămâie tăiată în bucăţi sau zaţ proaspăt.

Maşina de spălat vase. Pentru a curăţa petele de la exterior, înmuiaţi o lavetă într-o soluţie de apă cu bicarbonat de sodiu şi freacaţi uşor. Dacă interiorul reţine mirosuri, puneţi trei linguri de bicarbonat de sodiu în maşină şi lasaţi-le peste noapte. Mirosurile vor fi îndepărtate la următoarea spălare.

În timp ce unii le privesc cu reţinere, alţii s-au convins deja de eficienţa lor. Ne referim la produsele de curăţat naturale din carnetul de secrete al bunicii sau la cele moderne, care au inscripţionate pe ambalaj specificaţia BIO şi care se găsesc pe rafturile magazinelor de specialitate. De sărbători, pe de o parte, casa trebuie să fie curată şi sănătoasă iar, pe de altă parte, se desfăşoară multe activităţi legate de bucătărie şi baie.

Curăţenia din casă este un aspect care ne preocupă pe fiecare dintre noi, pentru că aceasta garantează sănătatea şi confortul întregii familii. În ultimii ani, numărul persoanelor care suferă de alergii cauzate de substanţele chimice conţinute de detergenţi şi de produsele de curăţat s-a triplat, iar preocuparea pentru protecţia mediului s-a intensificat. Aşa se explică de ce tot mai mulţi dintre noi căutăm o alternativă la substanţele convenţionale pe bază de clor şi diverşi acizi folosiţi în industria de cleaning.

Detergenţii ecologici sunt la fel de eficienţi ca cei convenţionali, dar conţin numai ingrediente naturale, fără coloranţi, adaosuri toxice şi arome artificiale, fiind complet nepericuloşi pentru copii, animale sau persoanele cu alergii şi piele sensibilă. De asemenea, sunt certificaţi ecologic, biodegradabili şi elimină complet reziduurile de substanţe chimice din rufe sau de pe suprafeţele curăţate. Ingredientul lor de bază este acidul citric, care are un PH neutru şi capacitatea de a neutraliza reziduurile alcaline şi straturile de calcar. Pe lângă acidul citric, aceste produse organice conţin extrase din plante, uleiuri esenţiale şi apă.

Bucătărie proaspătă cu metode tradiţionale

Puteţi avea o bucătărie proaspătă de sărbători folosind metode tradiţionale de curăţare pe bază de substanţe naturale care au o eficienţă deosebită. Detergenţii din comerţ ce conţin substanţe chimice dăunătoare pot fi înlocuiţi cu trucuri din bătrâni, cu substanţe la îndemână, nelipsite din nicio bucătărie, cum este bicarbonatul de sodiu, şi cu produse luate direct din natură, precum lămâia.

Podeaua bucătăriei poate fi curăţată folosind un amestec de apă şi oţet. Tot cu ajutorul acestei formule magice, pardoselile din ceramică nelustruite îşi recapătă aspectul natural, în timp ce, pentru acoperirilor din piatră, puteţi folosi o soluţie obţinută dintr-un litru de apă şi două linguri de sodă.

Mirosurile neplăcute din frigidere vor dispărea dacă veţi plasa în spatele grătarelor un plic de bicarbonat de sodiu, o lămâie tăiată în bucăţi sau zaţ proaspăt.

Pentru a curăţa petele de la exterior de la maşina de spălat vase, înmuiaţi o lavetă într-o soluţie de apă cu bicarbonat de sodiu şi freacaţi uşor. Dacă interiorul reţine mirosuri, puneţi trei linguri de bicarbonat de sodiu în maşină şi lasaţi-le peste noapte

Lemnul şi plasticul absorb mirosurile şi reţin bacteriile. Stoarceţi într-un bol cu apă o lămâie şi puneţi tocătoarele la înmuiat peste noapte. Dimineaţa vor fi curate şi dezinfectate. Având proprietăţi antiseptice, lămâia este de mare ajutor în dezinfectarea diverselor suprafeţe şi în împrospătarea aerului. Ba mai mult, cu ajutorul ei puteţi îndepărta petele de grăsime de pe cratiţe, aragaz, blatul de lucru şi chiar de pe podea. Tot ce trebuie să faceţi e să presăraţi puţină sare pe interiorul cojilor stoarse, să ştergeţi delicat suprafeţele murdare, iar apoi să le lustruiţi cu un prosop.

Din carnetul de secrete al bunicii…

Soluţie pentru geamuri: Amestecaţi un pahar de apă cu alcool rafinat sau cu oţet de mere şi pulverizaţi pe geamuri sau pe oglinzi. Dacă vă displace mirosul, adăugaţi în compoziţie zeamă de lămâie sau câteva picături de uleiuri esenţiale.

Înălbitor pentru rufe şi detergent: Peroxidul de hidrogen de 3% (banala apă oxigenată), dizolvat în puţină apă, se toarnă direct pe pete şi se lasă să acţioneze câteva minute. Foarte eficientă este şi zeama de lămâie, mai ales pentru a reda strălucirea rufelor albe. Pudra de talc este, de asemenea, recomandată pentru îndepărtarea petelor proaspete de pe haine. Aplicaţi-o direct pe pată şi veţi observa cum aceasta va dispărea ca prin minune. Pentru a scoate petele galbene de transpiraţie de pe rufele albe, amestecaţi două aspirine zdrobite cu 1/2 cană cu apă caldă. Lăsaţi îmbrăcămintea să se stea în acest amestec până când observaţi că urmele au dispărut, apoi spălaţi-le normal.

Soluţie pentru curăţarea obiectelor sanitare: Amestecaţi bicarbonatul cu zeama de lămâie şi veţi obţine o pastă puţin abrazivă care va face minuni. În acelaşi timp, veţi proteja mediul şi sănătatea familiei voastre. Aceeaşi reţetă este extrem de potrivită şi pentru a spăla vasele, dar şi pentru a îndepărta mirosurile neplăcute din frigider. O altă variantă pentru curăţarea diverselor suprafeţe din baie şi bucătărie, dar şi pentru neutralizarea mirosurilor din casă este oţetul de mere dizolvat în apă. Nu vă fie teamă! Mirosul puternic de oţet va dispărea ca prin minune imediat ce veţi deschide geamul.

Soluţie pentru şters praful şi protejarea mobilierului: Amestecaţi ulei de cocos, de măsline, argan sau migdale cu câteva picături de zeamă de lămâie şi aplicaţi soluţia direct pe suprafaţa pe care vreţi să o curăţaţi. Nu vă faceţi griji! Aceasta nu va rămâne grasă, ci doar strălucitoare.

Soluţie anti-mucegai şi anti-molii: O puteţi obţine din ulei de lavandă, zeamă de lămâie şi apă.

Soluţie pentru împrospătarea aerului.Tăiaţi citrice sau orice alte fructe frumos mirositoare, adăugaţi condimentele voastre preferate (vanilie, scorţişoară etc.) sau plante aromatice şi puneţi-le pe toate la fiert, într-un vas cu apă. După ce a dat în fiert, opriţi focul, lăsaţi soluţia să se răcească, după care turnaţi-o într-un pulverizator şi împrospătaţi întreaga casă. Odorizantul are valabilitate o săptămână şi poate fi păstrat în frigider.

Soluţie pentru desfundarea scurgerilor de la cadă, duş, chiuvetă, WC: Amestecaţi un plic de bicarbonat de sodiu cu oţet de mere. Se poate adăuga şi sucul de lămâie stoarsă.Turnaţi soluţie lichidă obţinută direct pe scurgerile cu probleme. Lăsaţi-o să acţioneze 10 minute, după care turnaţi apă caldă.

Altă reţetă tradiţională: în 5 litri de apă ajunsă la fierbere se toarnă 1 litru de oţet de mere şi se storc 3 lămîi, apoi se toarnă în scurgeri, îndepărtându-se mirosurile neplăcute şi distrugând bacteriile.   

Soluţie pentru cărăţarea covoarelor şi a tapiţeriilor: Aveţi nevoie de oţet de mere dizolvat în apă, pe care pulverizaţi-l pe ţesăturile îmbâcsite, pentru a le reda strălucirea. Pentru petele persistente folosiţi o pastă obţinută din oţet şi sare grunjoasă

Detergent natural. Folosiţi 2 lămâi întregi (cu tot cu coajă), 200 ml apă, 150 g sare de mare, 50 ml oţet de mere, câteva picături de ulei esenţial de lavandă sau o bucată mică de ghimbir